Fermierii nu simt că agricultura e unul din motoarele principale ale creşterii economice

Conform statisticilor, exporturile au ajuns în octombrie la o valoare lunară record de 4,7 miliarde de euro, iar printre motoarele principale ale creşterii s-au numărat exporturile de cereale şi produse agricole. Asta pentru că exportatorii de materii prime agricole prezenţi în România au declanşat în ultimii doi ani campanii agresive de export, ceea ce a făcut ca produsele româneşti, în special cerealele, să câştige şi alte pieţe în afara celei europene, cu precădere în ţări din spaţiul ex-sovietic, America de Sud şi Africa de Nord, Egiptul fiind principala destinaţie a grâului românesc.
Numai în perioada iulie-septembrie exporturile de grâu au ajuns la 2 milioane de tone, cea mai mare cantitate vândută la extern în ultimii 7 ani, valoarea totală ridicându-se la 377,1 milioane de euro. Dar grosul exporturilor se face până la sfârşitul anului, iar pentru comparaţie prezentăm bilanţul anului trecut, când 5 milioane de tone de cereale, în special grâu şi porumb, au plecat numai spre Egipt, Arabia Saudită, Italia şi Spania.
E clar că anul acesta, când producţia de cereale şi oleaginoase a României depăşeşte 24 de milioane de tone, cu aproape 70% mai mult decât în 2012, când seceta a adus recoltele la numai 14 milioane tone, ar fi de aşteptat ca agricultorii români să-şi frece palmele de satisfacţie, să scuipe în ele şi să pregătească un an agricol 2013-2014 mai bun. Dar nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă aşa pentru că nu ei sunt principalii beneficiari ai producţiilor record, ci traderii, care în România sunt singurii care dispun de spaţii de depozitare şi ajung astfel să impună preţul de achiziţie pe piaţa din România, apoi îşi permit să le vândă mai târziu pe piaţa externă, când cotaţiile pe pieţele internaţionale sunt în creştere. Asta în timp ce producătorii abia reuşesc să-şi acopere cheltuielile de producţie.
E un paradox, în condiţiile în care se recunoaşte oficial că în 2013 creşterea economică prognozată se realizează, în special, cu sprijinul agriculturii, ca tocmai cei din brazdă, care realizează producţiile, să beneficieze cel mai puţin de valorificarea la export a muncii lor.
De aceea este necesară o punere de acord a aprecierilor festiviste, chiar dacă conjunctural au acoperire, cu o strategie guvernamentală pe termen lung privind dezvoltarea agriculturii româneşti.
România, cu circa 15 milioane de hectare de teren agricol, din care 10 milioane sunt terenuri arabile cultivate, are toate şansele să devină un jucător important pe piaţa cerealelor, în Europa şi la nivel global, dacă îşi va îmbunătăţi randamentul de producţie, dacă va creşte capacitatea de stocare a producătorilor direcţi, dacă va reduce dependenţa de condiţiile de mediu prin irigaţii, iar producţia agricolă va fi folosită pentru necesara capitalizare a fermierilor şi nu pentru rotunjirea conturilor bancare ale traderilor.

Şt. B.