Expoziţii de tablouri vesele, pline de culoare sub genericul “Culorile, bucuria ochiului şi a sufletului”

În decursul ultimilor ani, activităţile artistice au prins viaţă în municipiul Alexandria, iar publicul vizitator s-a arătat tot mai interesat de aceste evenimente.
Începând de ieri, Biblioteca Judeţeană ,,Marin Preda”, din Alexandria, găzduieşte două expoziţii de artă plastică, având ca generic ,,Artiştii culorilor”. Expoziţiile sunt cuprinse în Planul de activităţi pentru anul 2013 al Bibliotecii Judeţene ,,Marin Preda” şi încearcă să atragă atenţia publicului iubitor de eveniment, pentru a se refugia câteva clipe, din agitaţia cotidiană.
Expoziţia artistului plastic Costel Lupu, cuprinde 35 de lucrări reunite sub genericul ,,Retrospectiva culorilor”. După cum spune însuşi Costel Lupu, lucrările sale sunt realizate în maniere diferite, în care s-a folosit, tuşul, acuarela, carioca şi vopselurile atât acrilice, cât şi cele în ulei, pe diferite suporturi. Fără a folosi prea multe cuvinte, artistul face o invitaţie tuturor iubitorilor de artă, să viziteze expoziţia care este amplasată la parterul bibliotecii.
La etajul superior al instituţiei, profesorul de arte plastice Mihaela Mocanu, propune pentru publicul vizitator al bibliotecii, o interesantă expoziţie de tablouri cu teme florale dar şi peisagistică, marea majoritate fiind realizate prin tehnica uleiului pe pânză.
Expoziţia mai cuprinde şi lucrări de grafică realizate în creion, de elevii talentaţi pregătiţi de Mihaela Mocanu în cadrul atelierului de creaţie plastică “Art L’Ibre” din cadrul asociaţiei româno-franceze ROMFRA. În această expoziţie, lucrările sunt grupate sub genericul ,,Arta culorilor”.
Cele două expoziţii, pot primi atât aprecierile cât şi criticile publicului larg, până în ziua de 28 mai anul curent.

Mirel MANAFU