Expoziţie inedită la Roşiorii de Vede * Cai fără zăbale, în viziunea pictorului alexăndrean Costel Lupu

Pictorul alexăndrean Costel Lupu , unul din cei mai talentaţi şi prolifici artişti plastici din zona de sud a României, binecunoscut şi apreciat în ţară şi în străinătate pentru ineditul lucrărilor sale grafice, pentru diversitatea tematicii abordate, dar şi pentru modul în care reuşeşte să transpună propria-i viziune artistică în tablouri de certă valoare, reţine în aceste zile atenţia iubitorilor de artă din Roşiorii de Vede cu o nouă expoziţie, sugestiv intitulată “Cai fără zăbale”. Expoziţia este găzduită de Muzeul de Istorie “Petre Voivozeanu”, vernisajul, la care a luat parte un numeros şi avizat public, având loc în data de 11 octombrie 2018. La acest eveniment cultural, alături de publicul roşiorean şi oficialităţile locale au fost prezenţi numeroşi prieteni şi admiratori ai pictorului grafician Costel Lupu, veniţi de la Alexandria, dar şi din alte zone ale ţării.

În cele 16 tablouri care compun expoziţia “Cai fără zăbale” – variaţiuni pe aceeaşi temă – Costel Lupu abordează metaforic, într-o manieră originală, o temă bazată pe trei elemente esenţiale, şi anume : calul, apa şi apusul soarelui. În toate tablourile, în centrul imaginii se află în diferite ipostaze calul, animal nobil, inteligent, un prieten de nedespărţit al omului. După mărturisirile autorului, cele 16 tablouri pe tema “Cai fără zăbale”, au fost realizate într-un timp record, pentru a fi expuse în premieră la Roşiorii de Vede. În oraşul în care artistul plastic alexăndrean are foarte mulţi admiratori, în oraşul în care autorităţile locale ştiu să organizeze evenimente cultural-artistice care să satisfacă pe deplin dorinţa de artă autentică şi de frumos a roşiorenilor.

“Un amestec de metafore”, aşa îşi descrie lucrările artistul plastic Costel Lupu..”Am pus foarte multă pasiune în aceste tablouri şi sper ca mesajul meu să fie înţeles. A fost şi foarte multă muncă. Sper să vă placă !”. “Să fim liberi şi nemărginiţi !“, spune iubitorilor de artă inginerul pictor Costel Lupu.

Prezentă la eveniment, binecunoscuta artistă plastică Hermina Scobici, aprecia “Lucrările sunt pline de vitalitate, aşa cum este şi autorul, iar tema este foarte frumoasă. Calul are personalitatea lui, iar Costel Lupu a surprins foarte bine personajul principal al acestor tablouri încât poţi citi ceva în ochii lui : veselie, întristare, furie”.

Cuvinte de apreciere a lucrărilor pe această temă inedită realizate de Costel Lupu au avut şi reprezentanta Muzeului de Istorie “Petre Voivozeanu”, precum şi distinsa doamnă Eugenia Dumitru.

George ZAVERA