Expoziție de fotografie: „Bistrița, oraș vechi cu suflet tânăr”

Alexandru Uiuiu este un om deosebit, iar dacă îl cunoști, nu numai că ești norocos că ai întâlnit un om deschis dialogului, ci te bucuri și de faptul că ai câștigat un prieten (și nu pe oricine!).

Este dascăl de filosofie, disciplină pe care a predat-o la Universitatea Babeș-Bolyai, iar acum se ocupă de cultură la Direcția pentru Cultură Bistrița Năsăud.

Omul potrivit, la locul potrivit, el însuși fiind om de cultură (eseist, prozator, publicist, fotograf).

Pe bistrițeanul acesta debordant de modest l-am cunoscut cu ocazia Taberei Naționale Folk Event Alexandria-Zimnicea (eveniment care a avut loc, pentru a doua oară, datorită unui alt om de cultură-Nicolae Doboș) și spunem cu sinceritate că ne-a făcut onoare să discutăm cu un prozator care și-a lansat aici al doilea volum al romanului „Țara ascunsă”.

Alexandru Uiuiu este fascinat de Marin Preda și Liviu Rebreanu, pe care i-a citit și i-a recitit până a reușit să le cunoască toate profunzimile gândirii, vrea să meargă la Siliștea Gumești și la Bogdana, la nepotul lui Liviu Rebreanu, Ilderim. Îi plac Zaharia Stancu, Miron Radu Paraschivescu, adică tot ce a dat Teleormanul eternității.

Pe platoul din fața Casei de Cultură din Alexandria a expus trei zile la rând (vineri, sâmbătă și duminică) 20 de fotografii (70x80cm), în care a surprins specificul Bistriței, dorind ca toți cei care le privesc să vrea să-i viziteze orașul.

Expoziția se numește „Bistrița, oraș vechi cu suflet tânăr”, iar Alexandru Uiuiu ne-a spus: „În Bistrița este o arhitectură cu caracter vechi, gotic, dar prezentul îi adaugă identitate românească”.

Artistul a vizitat Alexandria și a apreciat Catedrala (pictată de Ștefan Luchian!), spațiile urbane deschise, care, după cum ne-a mărturisit, „dau un sentiment de liniște, de pace”.

A făcut multe fotografii în orașul nostru, pe care le va expune la Bistrița, iar anul viitor intenționează să revină la noi și să prezinte aceste fotografii, împreună cu acelea făcute în timpul festivalului, „pentru a arăta cum vede un bistrițean Alexandria”.

În discuția pe care am avut-o (întreruptă de…câteva fotografii, căci arta cere timp, iar artistul trebuie să fie mereu prezent!), ne-a spus că îl apreciază foarte mult pe Nicolae Doboș, pentru că și-a dat seama că acesta „iubește enorm Alexandria, cultura și țara și este un profesionist și un organizator impecabil”.

În finalul discuției, Alexandru Uiuiu ne-a mărturisit: „Mă simt atras de orașul dumneavoastră, de parcă ar fi al meu. Alexandria are ceva deosebit, desigur, pentru toți, dar în mod special pentru cei care au numele Alexandra sau Alexandru”.

Alexandru Uiuiu este, înainte de toate, un om cu care trebuie să discuți, pentru că știe multe și dăruiește ceea ce știe sub o formă a artei, pe care o duce la perfecțiune.

Cornelia RĂDULESCU