Examinarea elevilor a continuat cu simularea la matematică

Testarea elevilor de clasa a VIII-a începută marţea trecută în şcolile teleormănene, în vederea susţinerii Evaluării Naţionale care va avea loc în vară, au continuat vineri, 15 februarie, cu simularea la matematică.
Dacă la testarea la limba şi literatura română, 204 elevi n-au fost prezenţi în sălile de examinare, la matematică prezenţa a fost mai mică cu zece elevi.
Cu alte cuvinte, dintre cei 3289 şcolari înscrişi în unităţile şcolare teleormănene la începutul acestui an şcolar, vineri au susţinut simularea la matematică 3075 copii.
Ca şi testarea la limba şi literatura română, până la ora 10:00 elevii trebuiau să fie prezenţi în sălile de examinare, unde au avut la dispoziţie două ore pentru rezolvarea problemelor şi exerciţiilor.
Şi de această dată simularea s-a desfăşurat în condiţii corespunzătoare, nefiind înregistrat nici un incident din punct de vedere organizatoric.
Deşi este materia care le dă cele mai mari bătăi de cap, se pare că nici un elev n-a îndrăznit să se inspire de la colegi sau din alte surse, sau n-a fost prins de profesorii supraveghetori, dovadă că nimeni n-a fost eliminat în timpul testării la matematică.
Emoţiile examinaţilor vor trece în câteva zile, când vor afla rezultatele obţinute la cele două probe ale simulării examenului de Evaluare Naţională. Pe baza acestor note, atât elevii cât şi cadrele didactice vor şti unde sunt lacunele şi pe ce capitole ale materiilor trebuie insistat.
Elevii sunt testaţi în aceleaşi condiţii ca şi examenele propriu-zise, adică sălile de clasă vor fi supravegheate video, copiii vor fi supravegheaţi de doi profesori şi, nu în ultimul rând, vor fi eliminaţi din clasă dacă vor fi prinşi copiind şi chiar se vor alege cu nota scăzută la purtare.
Elevii teleormăneni din clasa a VIII-a vor trece prin a doua simulare a Evaluării Naţionale susţinută la limba şi literatura română şi la matematică, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman pe 24 şi 25 aprilie.

M. MEILĂ