“Europa să-şi vadă de problemele ei”

Nu numai cei din industria cărnii sunt nemulţumiţi de intenţia Comisiei Europene ci şi cetăţenii simpli. Iată ce declară o parte dintre alexăndrenii cărora le-am cerut părerea în legătură cu interzicerea producerii şi comercializării micilor.
N.I. 53 ani
“O prostie inventată de Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, motivul inventării unei asemenea măsuri, este invidia Uniunii Europene asupra poporului român. Pentru că, noi avem micul, avem bulzul, palinca, sărmăluţele, mămăliga, şi multa alte produse apreciate de comunitatea europeană. La noi brânza are gust de brânză, carnea are gust de carne, iar fructele şi legumele au, de asemenea gustul lor autentic. Însă la ei, brânza şi carnea au gust de cauciuc, iar fructele şi legumele…nu mai vorbim!
Noi nu trebuie să ne facem probleme, deoarece a ieşit Ponta pe posturile de televiziune şi a spus că, se va rezolva şi această problemă, prin introducerea micului, în categoria produselor tradiţionale”.
C.C. 72 ani
“Am auzit de nebunia asta cu micii, dar nu cred o iotă. La noi micii au fost făcuţi din totdeauna cu bicarbonat. Iar acest ingredient, care se foloseşte în cantităţi infirme, este bun şi ca tratament atunci când ai probleme cu stomacul. Iar dacă se interzice cu desăvârşire folosirea bicarbonatului, cu siguranţă găsesc românii o soluţie. Eu am trăit peste 40 de ani în Cluj, unde se mănâncă bine, şi vreau să vă prezint reţeta pentru cele mai bune şi pufoase chiftele. De exemplu, în acea zonă chiftele se fac cu cartof, în loc de pâine uscată înmuiată în apă. Şi sunt atât de pufoase.
Nu cred că Uniunea Europeană va avea câştig de cauză, în această problemă.”
Un alt cetăţean, care de asemenea şi-a manifestat nemulţumirea în ceea ce priveşte folosirea bicarbonatului, s-a arătat dispus să ne explice care este procesul de preparare a micilor, precum şi cantităţile folosite. Iată ce ne spune un pasionat, despre prepararea şi consumul micilor.
I.I. 63 ani
“În zona localităţii, Piteşti, se află un popas unde se prepară micii fără bicarbonat, care după părerea mea, sunt tari trunchi, faţă de ai noştri şi nici nu au acelaşi gust.
De aceea, doresc să vă prezint reţeta clasică de preparare a unei cantităţi de 10 kg de pastă de mici, iar cititorii ziarului pe care îl reprezentaţi, să poată trage singuri concluziile.
Pentru cantitatea de pastă de mici menţionată, se foloseşte în proporţie de 50 la sută carne de vită, 30 la sută carne de porc, 20 la sută slănină sau seu de oaie ori de porc. Atenţie! Bicarbonat de pune doar 100 de grame, la 10 kg pastă de mici. Se mai adaugă 200 de grame de usturoi, 100 de grame de sare şi numai 30 de grame de piper.
În concluzie, micul e mai sănătos spre deosebire de alte produse care se prepară din carne de pui crescuţi în complex, unde s-au dezvoltat cu hormoni. Deci, puiul de complex, e mult mai periculos decât micul săracului, care conţine bicarbonat.”
T.S. 36 ani
Micul a avut bicarbonat de când e lumea, iar pe vremea lui Ceauşescu, în mici se băga şi soia, cel puţin aşa ştiam eu. Dacă Uniunea Europeană consideră că nu trebuie să mai folosim bicarbonat, eu cred că românul e destul de inventiv şi găseşte el o soluţie pentru înlocuirea acestui ingredient. Iar U.E., să nu se pună cu noi, că de buni ce suntem, devenim ai dracu, la un moment dat. Românul nu va renunţa la mic, indiferent de măsurile lor, iar dacă se continuă cu circul ăsta, vom prepara micii acasă şi le vom pune şi bicarbonat, că nu ne poate interzice nimeni. Şi-apoi berea după ce o mai bem?”
T.G. 64 ani
„Eu consider că, dacă se respectă standardele de producere al micilor, iar Uniunea Europeană interzice consumul micilor cu bicarbonat, atunci este o mare greşeală!
Din câte ştiu eu, bicarbonatul este bun şi pentru stomac.
Greşit este şi atunci când se depăşeşte concentraţia maxim admisă. Iar în ceea ce priveşte controalele, acestea trebuie să fie foarte riguroase, iar cei de la inspecţia muncii trebuie să-şi facă datoria cu simţ de răspundere”.
R.A. 57 ani
„Sunt nebuni cei din U.E. Micul e al nostru şi va rămâne al nostru.
Eu le recomand să vină ei în România şi să consume micul, şi să se bucure de tot ce este românesc. Dacă se invocă faptul că bicarbonatul maschează carnea proastă din care se fac micii, problema e simplă, eu ştiu că o carne proaspătă e roz şi carnea proastă e de culoare vânătă.
Dar nici o problemă,…cred că lui Ponta i-au plăcut micii. Şi va rezolva el şi această problemă!”
I.A. 63 ani
“Problema micilor cu bicarbonat, pe care îi consum şi eu cu plăcere, şi în care am mare încredere, pot să spun că nu reprezintă altceva, decât atitudinea mai marilor, faţă de cei mici. Iar viitoarea măsură impusă de Uniunea Europeană, probabil că va fi, interzicerea românilor de a mai respira. Deci, nu vor avea câştig de cauză.
La capitolul lucruri care se fac şi nu se fac, această măsură intră la secţiunea, astea nu se fac. Micul şi românul sunt de nedespărţit. Nu există sărbătoare fără mic.
Iar în ceea ce priveşte reţeta, aceasta este strictă, ca şi cea după care se prepară celebra Coca-cola”.

Mirel MANAFU