Etapa Judeţeană de baschet a O.N.S.S. – Victorie zdrobitoare pentru fetele de la “A.I. Cuza”

În cadrul Etapei judeţene a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, s-au disputat în urmă cu două zile meciurile de baschet licee, atât pentru fete cât şi pentru băieţi, meciuri în urma cărora s-au stabilit şi echipele finale care vor reprezenta judeţul Teleorman la etapa zonală.
Astfel, la sala de sport a Liceului teoretic “A.I. Cuza” din Alexandria, s-a desfăşurat joi 16 ianuarie 2014, etapa judeţeană de baschet-fete.
La secţiunea fete, meciul de baschet s-a disputat între echipele Liceelor “A.I. Cuza” şi “Mircea Scarlat” din Alexandria.
Baschetbalistele de la “Cuza”, pregătite de profesor Mariana Ivan, au reuşit să-şi învingă adversarele cu o diferenţă zdrobitoare, scorul fiind de 70 -10. S-a jucat frumos, fără incidente majore, atmosfera a fost la nivelul aşteptărilor.
Despre meci în sine, Ştefan Cioacă inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Teleorman, ne-a declara printre altele că meciul a fost un adevărat spectacol baschetbalistic, în care jucătoarele de la “Cuza”, şi-au etalat veleităţile de viitoare pretendente la o cupă, la un loc în echipa senioarelor conduse de Mădălin Piperea. Acesta fiind elementul de perspectivă, trecerea la un eşalon superior.
La băieţi, meciurile etapei judeţene s-au disputat la Colegiul “Ghica”, între echipele Liceului Pedagogic “Mircea Scarlat”, Colegiului Naţional “A.D. Ghica”, din Alexandria şi Colegiului Naţional “Anastasescu” din Roşiorii de Vede.
În urma acestei etape, învingători au ieşit baschetbaliştii de la “Ghica” conduşi de profesor Georgian Vasile.
Iar meciul decisiv care s-a jucat între echipele de la “Ghica” şi “Mircea Scarlat”, a fost un meci echilibrat, al cărui scor final s-a încheiat cu o diferenţă de numai trei puncte. Astfel s-au justificat şi emoţiile puternice din partea ambelor echipe care vizau următoarea etapă.
Finaliştii acestei etape, atât la băieţi cât şi la fete, se vor deplasa pentru susţinerea următoarei etape zonale, la Ploieşti, în zilele de 21 – 23 martie, acolo unde reprezentanţii judeţului nostru, îi vor întâlni pe cei de la Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Prahova şi Ilfov.
De remarcat faptul că etapa finală la baschet se va desfăşura tot la Alexandria.
Aceste competiţii au fost organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, iar arbitrajul a fost asigurat de un reprezentant al Asociaţiei Judeţene de Baschet Teleorman.
În ceea ce priveşte următoarele competiţii sportive organizate în cadrul O.N.S.S., acestea sunt programate pentru ziua de 23 ianuarie, la Liceul Tehnologic “Saligny” din Roşiorii de Vede, acolo unde se va disputa etapa judeţeană de handbal-fete pe licee, şi continuând în ziua de 24 ianuarie 2014, cu etapa judeţeană de handbal-băieţi gimnaziu, care se va disputa în sala de sport din zona PECO şi încheind în ultima zi a lunii ianuarie, cu competiţia de handbal-fete gimnaziu.
În condiţiile date, nu ne rămâne decât să le urăm reprezentanţilor judelui nostru, concentrare maximă şi mult succes.

Mirel MANAFU