Educatoarele nu vor ”Big Brother” în creşe şi grădiniţe

Mai multe educatoare din creşele şi grădiniţele din municipiul Alexandria nu vor ca activitatea lor să fie permanent supravegheată de camerele video. Acestea sunt chiar revoltate de idee primarului, Victor Drăguşin care doreşte să instaleze camere video în aceste unităţi de învăţământ, conectate la internet, pentru ca părinţii să poată viziona de acasă ce fac micuţii lor.
Creşele şi grădiniţele din Alexandria vor fi împânzite de camera video. Prin ”ochiul spionului”, părinţii pot verifica în orice moment, pe internet, ce le fac copiii, dar şi dacă aceştia sunt bine trataţi de către educator.
Nici n-a început bine montarea camerelor video în creşele şi grădiniţele din municipiul Alexandria că au şi apărut voci împotriva acestui proiect. Sunt foarte multe educatoare care nu vor ca părinţii să poată urmări tot ce se întâmplă în grădiniţe, pentru că aceştia ar fi tentaţi să pună mâna pe telefon la cea mai mică nemulţumire, fie şi nejustificată.
” Am început deja montarea de camere video şi au apărut voci, din rândul educatoarelor care au spus că li se încalcă astfel dreptul de a-şi exercita profesia nestingherit. Am să merg în toate unităţile pentru a sta de vorbă cu directorii şi cu cadrele didactice. Acest sistem nu înseamnă un control al primăriei asupra grădiniţelor. La sistem vor avea acces doar părinţii în baza unui user şi a unei parole. Serverele vor fi în birourile directorilor”, a declarat primarul Drăguşin.
Chiar şi unii părinţi se tem că imaginile ar putea fi urmărite şi de persoane rău intenţionate din afara familiilor sau a unităţilor şcolare. Pentru liniştea celor din urmă problema poate fi rezolvată foarte simplu prin ”parolarea” camerei video, iar fiecare părinte care are copilaşul la grădiniţa sau creşa respectivă să primească un user şi o parolă care să le permită accesul video.
Pentru acest proiect municipalitatea a cheltuit mai puţin de 100.000 lei şi este funcţional deocamdată la Grădiniţa Nr. 6. În scurt timp, toate cele 14 grădiniţe şi creşe din municipiu vor beneficia de monitorizare video.

Claudiu DUMITRACHE