Dragnea vrea iar în libertate

Fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Nicolae Dragnea, a mai făcut miercuri, 14 ianuarie 2020, o nouă tentativă de punere în libertate, după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Liviu Dragnea a ieșit prima oară anul acesta din închisoarea Rahova și adus cu duba la ÎnaltaCurte de Casație și Justiție.

Liviu Dragnea a depus două noi cereri de eliberare, invocând decizia Curții Constituționale a României pe completuri specializate. ”Stau în închisoare, după gratii, pentru o faptă pe care nu am comis-o”, a declarat Dragnea, iar dacă instanța admite solicitarea respectivă, Liviu Dragnea poate fi eliberat. Dragnea a solicitat punerea sa în libertate ”de îndată”, deorece nu mai poate rămâne în spatele gratiilor după ce decizia CCR privind completurile de judecată specializate a fost publicată în octombrie 2019 în Monitorul Oficial. ”Din decizia CCR nr.417/03.07.2019 rezultă indiscutabil că sentința penală prin care contestatarul a fost condamnat la o sentință privativă de libertate și pe care acum o execută strict în temeiul acestei sentințe, a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, adică de o instanță care nu este prevăzută de lege, cu violarea dreptului la un proces echitabil”, se arată în decizia CCR.

Despre solicitarea lui Liviu Nicolae Dragnea, președintele Organizației Județene Teleorman a Partidului Social Democrat, Adrian Ionuț Gâdea, fost președinte al Consiului Județean Teleorman, cel care rând pe rând a ocupat toate funcțiile de conducere de la nivelul județului nostru, declară că este dreptul lui Liviu Dragnea de a recurge la toate procedurile legale de a ieși din închisoare.

Întrebat dacă de anul trecut până astăzi a încercat în vreun fel să-l viziteze pe Liviu Dragnea la închisoare, Adrian Ionuț Gâdea a declarat că nu a încercat să facă acest lucru, și că are cunoștință că deținuții nu pot fi vizitați în penitenciare decât în urma unor îndelungi și laborioase proceduri, și că știe că acesta a fost vizitat de iubita sa Irina și de fiul său, deci de membri apropiați ai familiei.

Rămâne de văzut cândva da verdictul Înalta Curte de Casație și Justiție, și mai ales dacă este posibil ca Liviu Nicolae Dragnea să fie pus în libertate.

Ioan DUMITRESCU