Doar liberalii numiţi politic ar putea fi schimbaţi

Directorii liberali ai deconcentratelor teleormănene sunt în pericol de a-şi pierde postul. Duminică, după ceremonia de instalare a noului prefect, vicepremierul Liviu Dragnea s-a întâlnit cu reprezentanţii mass-media teleormănene. În cadrul discuţiilor a fost abordată şi problema directorilor de instituţii şi şefii de la deconcentrate susţinuţi de liberali. Între aceştia numărându-se şi directorii de la Finanţele Publice, ITM, Casa de Pensii, APIA.
Liviu Dragnea a ocolit un răspuns direct şi n-a făcut nici o nominalizare, spunând că cei care au fost numiţi politic vor fi schimbaţi, dar cei care au ajuns în posturile respective prin concurs, vor rămâne pe loc.
Probabil că şeful executiv al PSD era la curent cu declaraţiile pe care urma să le facă şi Victor Ponta a doua zi. Ceea ce explică prudenţa sa în legătură la scaunele liberalilor din deconcentrate.
Premierul Ponta le-a transmis ieri pesediştilor să menţină bunele relaţii cu PNL la nivel de teritoriu, neexcluzând o refacere a USL după 25 mai, când în funcţie de rezultatele obţinute la alegerile pentru Parlamentul european, partidele şi liderii lor se vor repoziţiona.
Aşa că n-ar fi de mirare ca unii dintre reprezentanţii liberalilor din Teleorman să rămână în stand-by.

C. DUMITRACHE

Despre autor