Din experienţa unui legumicultor – Invitaţia la muncă e onorabilă, dar nu şi pentru unii dintre teleormănenii săraci!

Un ţigăneştean, ajuns la o vârstă respectabilă, care şi-a petrecut toată viaţa la ţară ocupându-se de legumicultură, vine săptămânal în piaţa din capitala Teleormanului, la Alexandria, spre a-şi valorifica producţia. Vine cu legume de cea mai bună calitate şi, pentru a nu pleca cu marfa acasă, lasă cumpărătorii să-şi ia pe ales din produsele expuse pe tarabă. A mai lăsat şi la preţ, aşa încât să-şi atragă cât mai mulţi clienţi. De la o vreme, bătrânul legumicultor a observat însă că mulţi dintre fidelii săi clienţi au început să cumpere din ce în ce mai puţin, unii solicitând câte-o jumătate de kilogram, alţii întrebându-l dacă nu poate să le dea pe datorie. Pe caiet, cum s-ar spune, aşa cum unii dintre ei s-au obişnuit să-şi bea cinzeaca de rachiu de la bodega din cartier. Până la pensie, că mâine sau poimâine vine poştaşul !
Ştie ţigăneşteanul că veniturile alexăndrenilor sunt neîndestulătoare, că Teleormanul este o zonă săracă, dar bătrânul legumicultor pune în balanţă şi truda sa de zi cu zi, de dimineaţă până noaptea târziu, pentru a-şi completa veniturile şi a a-şi asigura un trai cât mai bun. Aşa că nu vinde nimănui pe datorie, mai ales că mulţi dintre solicitanţi sunt încă în puterea vârstei şi ar putea să mai muncească încă şi nu să taie, cât e ziua de mare, frunză la câini! Intrigat de ceea ce se întâmplă la tarabă, dar mai ales de faptul că sute şi sute de pensionari încă în putere, dar şi de tineri, deopotrivă, care nu ratează nici un prilej ocazia de a-şi clama sărăcia, i-au cu asalt, zi de zi, zona centrală a oraşului, la plimbare, să ia puţin aer şi să-şi facă poftă pentru masa de prânz sau de seară, năstruşnicul ţigăneştean a făcut un mic experiment. A rugat un tânăr, şi el “pus pe glume”, să-i cumpere câteva plicuri, în care a introdus câte-o invitaţie personală pentru alexăndrenii săraci, oferindu-le posibilitatea să lucreze împreună cu el, în “grădina moşului”, urmând să-şi împartă frăţeşte producţia şi banii obţinuţi la tarabă. Şi-a selectat, din ochi, potenţialii colaboratori şi le-a înmânat personal plicul, sincer gândind că ar putea găsi vreo doi-trei dornici de muncă şi de venituri şi să facă împreună, vara aceasta, cea mai bună echipă de grădinari. Însă, mare i-a fost dezamăgirea ţigăneşteanului, când unii dintre invitaţi s-au prezentat la toneta la care acesta vinde în piaţa alexăndreană, pentru a da “interviul pentru angajare” ! Unii dintre ei s-au simţit chiar a fi luaţi peste picior şi l-au întrebat pe om dacă nu cumva are chef de glumă, dacă mintea i-a plecat deja cu sorcova, dacă nu a tras înainte ceva la măsea, reamintindu-i totodată zicala cu “câinele care moare de drum lung şi prostul de grija altora”.
Ştia el, nea Ilie, legumicultorul, că tot atât de adevărată e şi zicala “Cât e lumea de deşteaptă, de la proşti mâncare aşteaptă”, dar nu i-a putut trece prin minte faptul că a invita pe cineva la muncă, oferindu-i posibilitatea de a ieşi din sărăcie, poate reprezenta o mare jignire. Hârşit de multele întâmplări ale vieţii, ţigăneşteanul nu a luat gluma proastă a alexăndrenilor în serios, lăsându-i în plata Domnului!, cum se spune-n popor. Dar a jurat, în sine, să nu se mai lase înduplecat niciodată de plângăcioşii care-şi clamează la tarabă sărăcia, să le dea şi lor mai ieftin, aşa ca de pomană, i-ar la doi paşi se opresc să-şi pună în sacoşă sticluţa cu rachiu ori butelcuţa cu vin de buturugă. Pentru puturoşi, moşul nu mai are nici măcar o vorbă de îmbărbătare!

George ZAVERA