Din cauza sărăciei, mulţi dintre turneni şi-au scos locuinţele la vânzare, dar nu se găsesc cumpărători

În anii `70 – `90, municipiul Turnu Măgurele a cunoscut o amplă dezvoltare din punct de vedere economic, în numai trei decenii pe harta oraşului de la Dunăre construindu-se Combinatul Chimic, IPILF – unitate de producere şi industrializare a legumelor şi fructelor , Fabrica de Tricotaje, Întreprinderea de Motoare Electrice (IME), Întreprinderea pentru Producerea de Utilaje Chimice, Întreprinderea de Prelucrare a Cenuşilor de Pirită, dar şi alte unităţi de producţie aparţinând cooperaţiei de consum şi meşteşugăreşti. Producţia obţinută în fabricile din Turnu Măgurele deţinea cea mai mare pondere în economia judeţului nostru, iar produsele chimice fabricate în fosta capitală a Teleormanului erau exportate în peste 50 de ţări din întreaga lume. Acoperirea necesarului de forţă de muncă a impus înfiinţarea de şcoli profesionale şi licee, dar şi aducerea de personal calificat din alte zone ale ţării.
Şi din punct de vedere edilitar Turnu Măgurele a cunoscut o dezvoltare fără precedent, fiind construite câteva mii de apartamente, casă de cultură ultramodernă, hotel, precum şi un mare număr de spaţii destinate activităţii de comerţ şi de alimentaţie publică. Din păcate, după fatidicul an 89, cu excepţia a două fabrici din cadrul Combinatului Chimic, şi temporar a fabricii de tricotaje, industria acestui municipiu a fost falimentată, Turnu Măgurele înscriindu-se practic în lista oraşelor româneşti despre industria cărora se poate vorbi doar la timpul trecut.
De la an la an, prin pierderea locurilor de muncă, marea majoritate a populaţiei a devenit tot mai săracă, iar pentru a supravieţui mulţi dintre turneni au plecat să lucreze în alte ţări din Uniunea Europeană, sau au luat calea zonelor rurale de unde provin. Într-o astfel de situaţie, mulţi dintre ei şi-au scos la vânzare locuinţele deţinute în municipiu, şi pentru a putea să le înstrăineze au lăsat la preţ foarte mult. La această dată, în municipiu sunt câteva zeci de apartamente şi garsoniere, dar şi spaţii comerciale scoase la vânzare la preţuri dintre cele mai mici, numai că, datorită sărăciei din zonă, pentru ele nu se găsesc cumpărători. Faţă de Alexandria, ca să nu mai spunem de Bucureşti, preţurile cerute de către turneni sunt aproape la jumătate, doritorii putându-şi cumpăra un apartament de două sau trei camere amenajat cu gresie, faianţă, parchet, uşi şi ferestre cu geamuri termopan şi încălzire proprie, în unele cazuri chiar şi mobilat, cu preţuri cuprinse între 15.000 şi 20.000 de euro. Asta dacă vorbim de zonele cele mai bune ale oraşului, chiar şi de zona centrală a municipiului. Însă, în cartierele aşa zis muncitoreşti, între acestea aflându-se şi Drumul Taberei, ofertele de vânzare la apartamente şi garsoniere nu sar de 10.000 de euro.
Foştii salariaţi în unităţile din municipiu, care nu au apucat să iasă la pensie, dar nici şi-au găsit alte locuri de muncă, au ales să-şi vândă locuinţele pe bani foarte puţini, pentru a câştiga banii necesari traiului şi a scăpa de povara cheltuielilor de întreţinere propunând potenţialilor cumpărători chiar un schimb cu terenuri agricole sau cu oi, vaci de lapte ori capre. Agoniseala de-o viaţă dată pe mai nimic, în speranţa, iluzorie deocamdată, că, într-o bună zi, lor şi familii lor le-ar putea surâde norocul, că vor putea munci, aş acum au făcut-o şi până acum câţiva ani, pentru a-şi putea câştiga existenţa cu demnitate şi în deplină linişte sufletească.

George ZAVERA