Din 17 august * Primăriile pot accesa fonduri nerambursabile pentru racordarea la rețelele de distribuție a gazelor naturale

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a lansat, în consultare publică, ghidul solicitantului „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final”.

Apelul de proiecte va fi lansat pe data 17 august, investițiile în valoare de 235 milioane euro fiind utilizate pentru dezvoltarea rețelei de gaze naturale încă din această perioadă de programare, urmând ca procesul să continue și în viitorul exercițiu financiar multianual 2021-2027, până la un cuantum total de un miliard de euro. Condiția este ca primăriile, singure sau în asociere cu mai multe autorități publice locale, să asigure racordarea la rețeaua de gaze a cel puțin câte 1.000 de gospodării pentru fiecare proiect și să modernizeze infrastructura existentă acolo unde aceasta există. Eligibile sunt și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară, care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populației.

Și Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației poate participa la proiectele finanțate prin Programul Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, în calitate de Unitate de Implementare a Proiectelor (UIP), conform unui proiect de Ordonanță de Urgență.

George ZAVERA

Lasă un răspuns