Deşi dom` primar nu a fost de acord, “Ghiozdanul cu surprize” a ajuns în posesia a 40 de elevi romi din comuna Blejeşti

A intrat în deja în tradiţia Sucursalei Teleorman a Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa de a organiza acţiuni prin care să stimuleze frecventarea şcolii de către copiii de etnie romă, în mod special al celor din familii defavorizate. După acţiunea din luna iunie 2018, în cadrul căreia copiii de etnie romă cu rezultate foarte bune la învăţătură din tot judeţul au fost recompensaţi cu tablete, în data de 19 octombrie a.c. în cadrul comunităţii de romi din comuna Blejeşti, din cartierul Stângulani, a fost organizată acţiunea “Ghiozdanul cu surprize”, scopul principal fiind acela de prevenire a abandonului şcolar.

Acţiunile organizate de către Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, după cum precizează preşedintele Sucursalei Teleorman al acestei asociaţii, Mielu Lixandru, se derulează în baza Hotărârii de Guvern nr. 128 din luna martie 2018, privind sumele prevăzute în bugetul destinat sprijinirii organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale.

Din nefericere, acţiunea de la Blejeşti a fost umbrită de un aspect neplăcut, datorat atitudinii de stăpân absolut manifestată de către edilul şef al comunei Blejeşti.

E de-a dreptul surprinzător faptul că primarul Narcis Pietreanu şi secretara Şcolii Gimnaziale Blejeşti, Adriana Zugravu, au refuzat ca reprezentanţii Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa şi părinţii copiilor de etnie romă să intre în şcoală pentru a desfăşura acţiunea pe care o aprobase în urmă cu câteva zile directorul şcolii, profesor Petrică Trâncan. Neavând acordul primarului şi al secretarei Şcolii gimnaziale, directorul şcolii a fost nevoit să transmită reprezentanţilor Asociaţiei Partida Romilor, cu doar câteva ore înainte de ora de desfăşurare a acestei acţiuni, că evenimentul nu mai poate ava loc în cadrul şcolii, şi asta ca urmare a faptului că primarul nu este de acord ! Puşi în faţa unei astfel de situaţii, reprezentanţii Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa au fost nevoiţi să se adreseze conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman, răspunsul dat de inspectorul general, Valeria Gherghe, fiind acela că nu poate interveni, şi asta ca urmare a faptului că ”primarul este autoritar, iar şcoala este autonomă”.

Într-o atare situaţie, reprezentanţii Asociaţiei Partida Romilor au fost nevoiţi să deruleze acţiunea în locuinţa liderului filialei acestei asociaţii din comuna Blejeşti, Constantin Stanciu, aici aflându-se şi sediul Asociaţiei. Într-un spaţiu ceva mai restrâns, acţiunea “Ghiozdanul cu surprize” s-a bucurat de succes, spre marea bucurie a copiilor şi a comunităţii din care aceştia provin. În cadrul acţiunii derulate în comuna Blejeşti de către reprezentanţii Partidei Romilor Pro Europa împreună cu cei 40 de copii de etnie romă de la clasele I-IV s-au desfăşurat jocuri de socializare, pentru dezvoltarea spiritului de echipă. Spre plăcuta surprindere a organizatorilor, jocurile la care au fost atraşi elevii au produs o mare bucurie în rândul acestora, buna dispoziţie regăsindu-se la fiecare dintre elevii participanţi.

În finalul concursului, cei 40 de elevi au ieşit învingători, toţi fiind recompensaţi cu câte un ghiozdan plin cu rechizite şcolare, cu câte un joc puzzle şi un joc lego.

Conducerea Sucursalei Teleorman are numai cuvinte de apreciere la adresa preşedintelui Partidei Romilor Pro Europa, Nicolae Păun, pentru tot sprijinul pe care îl acordă organizării de acţiuni sociale în folosul comunităţilor de etnie romă.

George ZAVERA