De Ziua Femeii * O frumoasă floare și o caldă îmbrățișare!

Ziua de 8 Martie – Ziua Internațională a femeii – reprezintă un simbol ce exprimă solidaritatea femeilor de pretutindeni, în lupta pentru egalitate în drepturi, pentru libertăți democratice, pentru pace.

Din timpuri străvechi, femeia a luptat necontenit pentru a-i fi recunoscute potențialul, talentul și seriozitatea de care dispune, devenind astfel un puternic punct de echilibru în familie, ca și în societate.

Ziua Femeii sau Ziua Mamei este sărbătoarea celor mai dense, mai adânci și mai atotcuprinzătoare trăiri afective.

Mama este ființa cea mai dragă nouă, fiindcă totul începe cu viața și cu această miraculoasă putere a naturii este dotată doar femeia.

Blândă, înțeleaptă și sensibilă este făptura la sânul căreia am făcut primul popas pe lume.

Darnică, iubitoare și iertătoare, mama ne-a învățat primele cuvinte, ne-a ajutat a deveni ceea ce suntem, ceea ce vom fi.

Părinți, bunici și străbunici, chiar dacă ajungem, nu încetăm a fi copiii pentru care mama rămâne imaginea celei mai profunde venerații.

Ca soție sau mamă este modelul celor din jur, iar încrederea sau neliniștile ei se răsfrâng și asupra celorlalți.

Întotdeauna, prin prezența, acțiunile și vorbele sale, ea este cea care trebuie să aducă liniște, stabilitate și căldură sufletească.

După cum fiecare femeie este, în felul său, o „mare zeiță” a naturii, prin care renaște universul, aceasta trebuie înțeleasă ca o expresie a eternei dorințe de frumusețe și tandrețe.

Așadar, în zi de înălțătoare sărbătoare, să le dăruim cea mai frumoasă floare, cu o caldă îmbrățișare, urându-le din suflet „La mulți ani!”.

Leon Armeanca