De sărbătorile de Crăciun, teleormănenii au făcut exces de alcool şi s-au bătut ca-n ring

Beţii crâncene, bătăi şi şoferi inconştienţi. Aceste cazuri le-au dat bătăi de cap poliţiştilor teleormăneni, dar şi medicilor de la Ambulanţă, cu ocazia sărbătorii de Crăciun şi a anului nou. Nici pompierii n-au stat degeaba, în primele zile ale noului an aceştia au intervenit pentru stingerea a 8 incendii. Din păcate într-unul dintre cazuri o persoană a ars de vie în propria locuinţă.
De Crăciun, teleormănenii au făcut exces de alcool şi preparate tradiţionale
900 de teleormăneni au avut nevoie de intervenţia medicilor de la Ambulanţă în perioada sărbătorii de Crăciun. Cele mai multe intervenţii au fost legate de afecţiunile abdominale, 135.
Îngrijorător este numărul celor care au lăsat de-o parte smerenia şi bucuria Sfintei sărbători de Crăciun şi s-au luat la bătaie. 26 au fost aceia care au ajuns la spital, fiind victime ale unor agresiuni fizice. Medicii de la ambulanţă au fost chemaţi şi pentru 9 teleormăneni care au uitat numărul paharelor, acuzând stări avansate de ebrietate. 32 de teleormăneni au avut nevoie de ajutor de urgenţă după ce au încercat să-şi pună capăt zilelor.
Număr ridicat de intervenţii în această perioadă s-a înregistrat şi în rândul copiilor bolnavi (53), dar şi în cazul pacienţilor care sufereau de dureri toracice (51).
În preajma Crăciunului ambulanţele au intervenit şi în cazul a cinci accidente rutiere.
Din fericire, în primele zile ale noului an, numărul solicitărilor la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au mai scăzut. În perioada 3 – 6 ianuarie, ambulanţele au intervenit în 353 de cazuri. Acest lucru presupune faptul că, la cumpăna dintre ani, teleormănenii au fost mult mai responsabili în ceea ce priveşte consumul de alcool şi cel al produselor tradiţionale. În această perioadă, înregistrându-se doar 58 intervenţii în cazul durerilor abdominale şi doar patru intervenţii în cazul consumatorilor de alcool.
A ars de vie în propria casă
Contrar aşteptărilor noaptea de Revelion a fost una lipsită de incidente pentru pompierii teleormăneni. Din păcate, în zilele următoare aceştia au ”recuperat” şi au fost nevoiţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de 8 incendii.
Cele mai multe au avut loc chiar în prima zi a noului an, trei la număr.
Primul incendiu din 2014 a izbucnit chiar în prima zi, în comuna Liţa, la ora 8:20. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, în acest caz a ars acoperişul unei case şi aproximativ o tonă de lucernă. Din fericire, valoarea bunurilor salvate s-a ridicat la suma de 100.000 lei. Se pare că incendiul a pornit din cauza coşului de fum.
La câteva ore distanţă, pompierii au fost din nou solicitaţi să intervină pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Năsturelu. Intervenţia rapidă a făcut ca doar tavanul locuinţei să fie afectat de flăcări.
Pompierii şi-au încheiat prima zi de muncă din noul an tot la datorie. Ei au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în locuinţa unei femei în vârstă de 82 de ani. Din păcate pentru că femeia locuia singură, incendiul a fost anunţat târziu, iar flăcările au pus la pământ întreaga gospodărie. Din nefericire şi proprietara locuinţei a fost găsită decedată. Aceasta era mobilizată la pat din cauza unei paralizii şi a ars de vie în propria locuinţă.
Pompierii s-au chinuit mai bine de 2 ore să lichideze incendiul.
Ultimul incendiu din cele 8 la care au intervenit pompierii de la începutul noului an se putea termina foarte prost pentru mai mulţi turneni. O autoutilitară a luat foc pe una din străzile municipiului Turnu Măgurele şi exista riscul ca focul să se propage şi la autoturismele parcate în apropiere.
Pe viaţă şi pe moarte
Alcoolul îi transformă pe unii în ”zmei”. Poliţiştii au fost sesizaţi de producerea unui scandal la locuinţa lui M.F., 63 ani, din comuna Dideşti. Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că, între M.F., 48 de ani şi C.C., 23 ani, din comuna Dideşti, a izbucnit o altercaţie pe fondul consumului de alcool. La un moment dat, M.F. l-a înjunghiat pe C.C., în zonele lombară stângă şi palmară dreaptă, fiind transportat la Spital pentru îngrijiri medicale. Victima nu are viaţa în pericol.
S-a întocmit dosar penal, în funcţie de concluziile raportului medico-legal vor fi luate măsurile legale.
Că Alexandria a devenit un oraş periculos nu mai este un secret pentru nimeni. Ultimul exemplu în acest sens s-a petrecut chiar în ultimele ore ale anului. Patru minori, toţi din Alexandria, în timp ce se aflau la intersecţia str. Alexandru Ghica cu str. Bucureşti, au fost acostaţi şi deposedaţi de S.F., 17 ani, din Alexandria, de telefoanele mobile (două) şi suma totală de 50 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie, cercetările continuând.
Pentru buna desfăşurare a Sărbătorilor de iarnă, poliţiştii teleormăneni au desfăşurat activităţi preventiv-operative în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, pe raza localităţilor urbane şi rurale.
S-au urmărit cu deosebire protejarea proprietăţii şi a persoanei, a relaţiilor sociale care se constituie în jurul acestor două valori fundamentale ale statului.
Zilnic au fost angrenaţi peste 200 de poliţişti, constituiţi în echipe mixte de la structurile de investigaţii criminale, ordine publică, investigare fraude, poliţie rutieră, arme şi alte compartimente de suport sau operative ale inspectoratului.
În urma acestor acţiuni au fost depistate 41 de infracţiuni şi au fost aplicate 681 de contravenţii la diferite acte normative, dintre care 474 sancţiuni la regimul rutier. La regimul circulaţiei rutiere au fost reţinute 25 de permise de conducere pentru săvârşirea unor abateri la legislaţia rutieră.
Verificările efectuate pe linia legalităţii achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţii pe bază de amestecuri pirotehnice au condus la înregistrarea a 10 dosare penale. De precizat este că nu au fost înregistrate evenimente negative ca urmare a folosirii obiectelor pirotehnice.

Claudiu DUMITRACHE
Mirel MANAFU