De ce sunt românii tot mai eurosceptici?

Până la izbucnirea crizei economice, euroscepticismul era apanajul englezilor, cetăţenii Marii Britanii fiind cei mai rezervaţi cu privire la apartenenţa la Uniunea Europeană şi cu posibilele avantaje care ar decurge din această situaţie.
După ce criza economică a cuprins şi spaţiul european iar oficialii de la Bruxelles s-au dovedit neputincioşi în faţa acestei provocări, neavând alte soluţii decât măsurile de austeritate, încrederea în proiectul european a scăzut brusc şi semnificativ în toate ţările, chiar şi în pilonii Uniunii Europene, Germania şi Franţa.
România, care după accederea în UE era campioana pro-europenismului, a fost ţara cea mai dur afectată de măsurile de austeritate aplicate orbeşte de un guvern servil faţă de oficialii de la Bruxelles şi faţă de funcţionarii de la FMI şi Banca Mondială. Iar în numai 2-3 ani, euroscepticismul a devenit predominant şi în România.
Explicaţia a cestei evoluţii, care a devenit tendinţă generală în Europa, este incapacitatea instituţiilor europene şi a comisarilor europeni de a găsi soluţii generale, pe care fiecare stat membru să le adapteze realităţilor economico-sociale proprii.
Impunerea unor măsuri care sufocă spaţiul pentru politici naţionale şi goleşte democraţiile naţionale de conţinut, face să nu mai conteze ce culoare politică au guvernele, pentru că politicile economice rămân tot cele impuse de Comisia Europeană şi FMI.
Iar cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că şi Cabinetul Ponta trebuie să respecte „contractele” încheiate de Cabinetul Boc cu Uniunea Europeană, FMI şi Banca Mondială.
Impunerea unor măsuri care nu mai lasă loc pentru politici naţionale este percepută de cetăţeni ca o îngrădire a dreptului lor de a vota pentru ceea ce cred ei că este mai bine pentru ei şi ţara lor. Pe de altă parte, Uniunea Europeană înseamnă cedare de suveranitate către Bruxelles, dar, deocamdată, la nivelul organismelor europene nu există instituţiile care să gestioneze în folosul popoarelor partea de democraţie pe care acestea le-au încredinţat-o. Nişte comisari numiţi politic şi nişte tehnocraţi dedulciţi la birocraţie fac din Uniunea Europeană o entitate care nu e nici cal, nici măgar, iar din Parlamentul European o adunătură de familii şi curente politice care votează legi care mai de care mai ciudate, de la protecţia fluturilor de varză la salvarea călifarului cu cap roşu.
Rezumând, UE este o uniune tehnocratică pură, căreia îi lipsesc instrumentele politice şi guvernamentale pe care le deţine un stat naţional. Aşa că în relaţia cu statele membre nu avem de-a face decât cu acorduri tehnocratice, pe care guvernele ţărilor respective le folosesc pentru a-şi justifica politicile economice şi sociale.
Ne amintim cum în ultimii ani, la fiecare măsură care-i afecta pe cetăţeni în mod negativ am auzit din partea guvernanţilor argumente de tipul: „aşa ne cere UE”, „aşa ne impune Bruxellesul”.
Şi cum în majoritatea cazurilor efectele măsurilor convenite cu UE au fost dureroase pentru cetăţeni, creşterea euroscepticismului este nu numai explicabilă, ci şi justificată.

C.O.