Cursuri de calificare în Roșiorii de Vede

În concordanță cu piața muncii din Roșiorii de Vede, la scrierea proiectului „Un viitor mai bun prin eforturi comune în municipiul Roșiorii de Vede” s-a identificat nevoia de formare profesională a grupul țintă în calificări profesionale precum confecționer-asamblor articole textile, instalator tehnico -sanitare și gaze, lucrător finisor pentru construcții, operator la prepararea produselor zaharoase, operator introducere validare și procesare date, electrician în construcții, brutar, ospătar lucrător în unitățile de alimentație.

Experții proiectului vor începe de joi, 25 iunie 2020, cursul de calificare în meseria de lucrător finisor pentru construcții. Deschiderea cursului se va face de la ora 11.30, la Școala Gimnazială „Dan Berindei”, situată în str. Carpați nr. 40.

Cursanții vor dobândi cunoștințe teoretice și practice și vor beneficia de certificat de calificare recunoscut la nivel național și UE, mediere pentru integrarea pe piața muncii, servicii medicale gratuite și inițiere în competențe informatice și competențe antreprenoriale.

Pentru participarea la acest curs, cei înscriși vor primi câte 1800 de lei.

De la începutul proiectului, s-au desfășurat 13 cursuri de calificare profesională în meseriile: confecționer-asamblor articole textile, instalator tehnico-sanitare și gaze, operator la prepararea produselor zaharoase, operator introducere validare și procesare date, electrician în construcții, brutar, ospătar lucrător în unitățile de alimentație.

Proiectul „Un viitor mai bun prin eforturi comune în Municipiul Roșiorii de Vede” este un proiect implementat de Asociația de prietenie Româno-Franceză ROMFRA Alexandria, în parteneriat cu Power Net Consulting S.R.L. București, SC Kalymed Impex S.R.L. Roșiorii de Vede, Școala Gimnazială „Alexandru Depărățeanu” Roșiorii de Vede, Școala Gimnazială „Dan Berindei” Roșiorii de Vede, SC BIQ Consulting S.R.L. Alexandria și Municipiului Roșiorii de Vede.

Cornelia RĂDULESCU

Lasă un răspuns