Cultivatorii de tomate în solarii din Teleorman, beneficiari ai sumei de 1.653.000 euro

Programul guvernamental pentru susţinerea producţiei de tomate cultivate în spaţii protejate, demarat anul trecut, în temeiul HG 943/2017, se dovedeşte a fi deosebit de atractiv pentru legumicultorii din judeţul Teleorman, ca dealtfel şi pentru cei din multe alte judeţe ale ţării. Conform prevederilor legale, fiecare legumicultor care cultivă tomate în sere şi solarii pe suprafaţa minimă de 1.000 de metri pătraţi şi comercializează cel puţin două tone de roşii pe bază de documente fiscale primeşte de la stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suma de 3.000 de euro.

În anul 2018, din judeţul Teleorman s-au înscris 570 de fermieri cultivatori de tomate în sere şi solarii, din aceştia întrunind condiţiile pentru a fi declaraţi eligibili şi a primi sprijin financiar sub forma ajutorului de minimis 551 de fermieri. În contul celor 551 fermieri cultivatori de tomate în spaţii protejate a intrat în acest an suma totală de 1.653.000 euro. În anul 2017, din judeţul Teleorman au beneficiat de sprijin financiar în cadrul acestui program 343 de fermieri, ceea ce înseamnă că numărul de fermieri eligibili în anul 2018 a crescut cu circa 61 %.

Din cei 551 de fermieri teleormăneni cultivatori în acest an de roşii în spaţii protejate, pentru producţiile obţinute şi valorificate în ciclul I de producţie, la finele lunii iunie au primit sumele cuvenite 419 fermieri. Pentru producţiile de tomate obţinute şi valorificate în ciclul II de producţie, 100 de producători au primit ajutorul de minimis de 3000 de euro în luna noiembrie, iar în aceste zile au intrat banii cuvenţi în conturile a încă 32 de fermieri cultivatori de tomate.

Fermierii cultivatori de tomate în sere şi solarii se declară a fi deosebit de mulţumiţi de sprijinul financiar oferit de către Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu ajutorul primit aceştia reuşind să producă tomate în sere şi solarii pe care să le ofere consumatorilor pe tot parcursul anului.

George ZAVERA