Cu primarul Victor Drăguşin în audienţă telefonică

Problemele alexăndrenilor vor ajunge mult mai repede la urechile primarului Victor Drăguşin. Edilul-şef a decis ca în fiecare zi de marţi, între orele 18:00 şi 19:00 să asculte problemele cetăţenilor din municipiu prin intermediul telefonului. În acest sens, de luna viitoare va fi dat în folosinţă numărul de telefon scurt 0247/986. acesta este gratuit şi poate fi apelat din orice reţea de telefonie, mobilă sau fixă.
Primarul Drăguşin a precizat că în funcţie de problema semnalată cetăţenii vor putea primi răspunsurile fie pe loc, fie prin poştă în termenul legal.
”Am luat decizia ca în fiecare zi de marţi să acord audienţe telefonice. Acest mod nu poate face decât bine atât instituţiei primăriei, cât şi cetăţenilor. Locuitorii municipiului trebuie să ştie că toate apelurile lor sunt înregistrate, iar aparatul de specialitate va încerca să le soluţioneze problemele semnalate”, a declarat primarul Drăguşin.
Deşi primarul Drăguşin răspunde la acest număr de telefon doar în ziua de marţi între ora 18 şi 19, cetăţenii Alexandriei pot apela numărul scurt la orice oră din zi şi din noapte pentru a sesiza probleme din municipiu. Un operator le va sta la dispoziţie pentru a înregistra toate plângerile.
Alexăndrenii pot sesiza probleme referitoare la liniştea şi ordine publică, iluminatul stradal, distrugeri ale bunurilor publice, comportament deviant, probleme cu reţeaua de apă şi canalizare, animale fără stăpân, cerşetorie, probleme cu asociaţiile de locatari, avarii distribuţie agent termic, salubritate şi multe altele.
”În curând vom genera a amplă campanie publicitară pentru popularizarea acestui număr de telefon. Vreau ca în fiecare locuinţă să existe acest număr de telefon”, a încheiat Drăguşin.

C. DUMITRACHE