Cu cine se va judeca Primăria Alexandria, cu UGSR sau cu confederaţiile naţionale?

Casa de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, care şi-a pierdut demult menirea, a reuşit însă să reziste fizic celor 23 de ani de democraţie originală, spre deosebire de superba clădire din Turnu Măgurele, care a devenit o ruină.
În urmă cu peste o lună, Consiliul local al municipiului reşedinţă de judeţ a aprobat preluarea Casei de Cultură, cu acordul liderilor confederaţiilor sindicale reprezentate în Teleorman. Dar decizia deliberativului local a fost atacată în contenciosul administrativ de confederaţiile sindicale naţionale, deşi, aşa cum declara primarul Victor Drăguşin, acestea nu deţin nici un document.
Victor Drăguşin are dreptate. Confederaţiile sindicale naţionale n-au nici u temei legal să se revendice ca proprietare ale Casei de Cultură din Alexandria şi nici ale altor edificii din patrimoniul fostului UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România), pentru că după 22 de ani, în 2012, o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a demonstrat că preluarea patrimoniului UGSR s-a făcut prin fals şi uz de fals.
Pe de altă parte, reprezentanţii UGSR au reuşit să dovedească în instanţă că organizaţia n-a fost niciodată desfiinţată din punct de vedere juridic şi, prin urmare, are posibilitatea să-şi revendice drepturile de proprietate asupra patrimoniului sindical existent în perioada comunistă.
Este vorba de 51 de case de cultură, 19 cluburi sindicale, 17 case de odihnă şi tratament, peste 400 de apartamente, 34 de sedii judeţene, 20.000 de locuri în hoteluri şi vile de protocol, 344 de baze sportive, la care se adaugă lichidităţi de peste 300 de milioane de dolari, păstraţi la Banca Naţională a României şi Banca Română de Comerţ Exterior.
Deşi USGR exista, câţiva descurcăreţi au profitat de balamucul de la începutul anilor ’90 şi mai întâi s-au pus în fruntea unor confederaţii sindicale apoi au pus ochii pe patrimoniul UGSR şi s-au gândit să-l împartă frăţeşte.
În mai 1991, Victor Ciorbea, în numele CNSLR, Bogdan Hossu, în numele CNC Cartel Alfa, şi Miron Mitrea, în numele CSL Frăţia, au elaborat o declaraţie comună prin care îşi asumau „deplina răspundere asupra patrimoniului sindical, socotindu-l atât în diviziune, cât şi în indiviziune ca fiind fără întârziere pus la dispoziţia milioanelor de salariaţi pe care îi reprezintă”. De menţionat faptul că cei trei n-aveau nici un mandat din partea celorlalte organizaţii sindicale existente la ora aceea.
Fără nici un titlu legal de dobândire a proprietăţii, cele trei confederaţii încheie la 7 noiembrie 1991 un act intitulat „Tranzacţie generală”, prin care îşi împart frăţeşte prada.
Iar de atunci, trai nineacă! Bineînţeles că nu pentru simpli sindicalişti!
Dar în euforia de atunci, liderii confederaţiilor sindicale au uitat să intabuleze patrimoniul pe numele noilor proprietari şi la asta se referă primarul Victor Drăguşin când spune că sindicatele nu deţin nici un document.
Tot euforia începutului şi ignoranţa legislativă au condus la o situaţie de tot râsul, confirmată de Tribunalul Bucureşti în martie 2013. Confederaţiile conduse de Victor Ciorbea, Bogdan Hossu şi Miron Mitrea au fost constituite ilegal, pentru că n-au avut aviz favorabil de la Ministerul Muncii, aşa cum prevedea Legea nr. 52/1995, în vigoare la data constituirii Confederaţiei Sindicatelor Independente Frăţia, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România şi Confederaţia Naţională Cartel Alfa.
Aşa că municipalitatea alexăndreană poate să-şi pună în aplicare planurile în legătură cu Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru că lupta pentru patrimoniul sindical între confederaţiile naţionale şi UGSR e abia la început, iar un proces civil de partaj al unui patrimoniu uriaş poate să dureze 10 ani. Mai mult, confederaţiile naţionale vor trebui să-şi lămurească statutul ca să se constituie parte în proces.

Şt. B.

P.S. Prin Decizia nr. 8328/15 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat Tranzacţia Generală prin care cele trei confederaţii şi-au împărţit patrimoniul în 1991, aşa că nici una dintre ele n-ar mai avea calitate procesuală. Ceea ce sporeşte suspansul.