Cronică ritmată

Acest popor trăit-a vremi de glorii

Scriind în cronici marile victorii,

Când sub tăișul coasei, la hotare,

Se prăvăleau ordiile tătare

Și fluturau șalvarii-n vârful furcii

Când ne călcau, fără de număr, turcii.

Azi, în democrație, România

Se luptă fără spor cu sărăcia,

Ci șpaga și corupția de stat,

Ce-n loc să scadă, cresc neîncetat.

Și să se schimbe sensul nu e semn,

Că-i frecție la un picior de lemn

Ceea ce face statul, zis “de drept”,

Bătându-se vârtos cu pumnu-n piept.

Iar pentru asta nimeni nu-i de vină,

Decât politicienii de duzină,

O șleahtă parfumată de golani

Care ne-a păstorit atâția ani.

Se bat ca chiorii-n public, bunăoară,

Și-n spate-mpart plăcinta bugetară

Și asta pentru că la Cotroceni

Avem o mare glugă de coceni,

Care se mulțumește doar să tacă

Și-n loc să-i urecheze, intră-n troacă.

Și acestea toate, oare unde duc?

E țara azi un mare balamuc.

Un sat sărac lipit și fără câini,

Unde se bat români contra români.

Cât rămânem supuși acestei soarte?

Când ne trezim din somnul cel de moarte?

Când vom mai scrie pagini de istorie?

Când vom trăi vreodat’ un timp de glorie?

De nu vom depăși această treaptă

Răspunsul e precis: la Sfântul Așteaptă.

C.R.