De 24 de ani, electoratul român se comportă la fel ca un caras închis într-un acvariu şi, crezându-se liber, înoată într-o direcţie până se izbeşte cu capul de peretele de sticlă. Ameţit, se întoarce şi înoată în altă direcţie, dar se izbeşte de peretele celălalt. Iar ameţeşte, dar uită şi se avântă din nou în direcţia opusă şi se izbeşte de peretele de care s-a mai lovit, memoria jucându-i din nou feste.
Din 1996, de când s-a produs prima alternanţă la putere, electoratul român a votat majoritar când cu stânga, când cu dreapta, fără să observe că cei de stânga deveneau peste noapte de dreapta, iar cei de dreapta n-aveau nici o sfială să promoveze prioritar măsuri populiste de stânga, aducătoare de voturi. Şi cum memoria colectivă a votanţilor s-a dovedit la fel de scurtă ca cea a carasului, clasa politică românească a băltit comod iar reformele care trebuiau să facă din România un stat modern măcar după 2007, când a devenit membră a Uniunii Europene, au întârziat să apară.
Poate că acesta e motivul că la 7 ani de când am crezut că am intrat în rândul lumii, în loc să facem paşi înainte, ne-am întors la începutul anilor ’90, când România era un câmp de luptă şi nu se mai deosebea om de tovarăş şi se rupeau prietenii ori se destrămau familii din cauza patimilor politice. Iar dacă atunci era vorba de prevalenţa chestiunilor pur politice între motivele dezbinării, azi lupta dintre tabere e doar la suprafaţă de ordin politic, cauzele profunde fiind de ordin material fiecare încercând să se menţină sau să ajungă la „ciolan”, denumirea generică pe care o dau românii banului public, din care s-au edificat averi uriaşe într-o perioadă neverosimil de scurtă.
La ultimele alegeri, cei mai mulţi dintre români şi-au spus speranţa în USL şi au votat alianţa social-liberală ca pe soluţia izbăvitoare. Şi ce văd acum? Că principalele partide din alianţă se ceartă pe funcţii, iar preşedintele ţării, care ar trebui să fie garantul stabilităţii politice a ţării se implică politic până peste cap şi încearcă să-i fabrice un partid Elenei Udrea în timp ce bagă băţul prin gardul USL, întărâtându-i pe combatanţi.
E un război „care pe care”, din care nimeni nu ştie cine va ieşi învingător, dar toată lumea ar trebui să ştie că va exista un pierzător sigur: România.
Liberalii care, deocamdată, sunt consideraţi a fi la originea neînţelegerilor din USL, mizează pe un joc de imagine prin care să-i scoată pe colegii de alianţă vinovaţi de ruperea coaliţiei de la guvernare. De aceea o ţin „ca gaia maţu” cu propunerea lui Johannis la Interne, concomitent cu deţinerea funcţiei de vicepremier, în timp ce Ponta propune, în contrapartidă, o restructurare profundă a Executivului, pe care Antonescu n-o acceptă în ruptul capului.
Ieri, la primele ore ale dimineţii, Victor Ponta a plusat şi a declarat că va emite decretul de numire în funcţia de ministru de Interne a lui Klaus Johannis. Liderul liberal a sărit ca ars şi a spus că ar fi un abuz dacă acest lucru s-ar întâmpla înainte ca lider-shipp-ul liberal să ia o decizie în şedinţa Biroului Politic Executiv al liberalilor, ce urma să se desfăşoare peste câteva ore.
Cum şedinţa liberalilor se va încheia după finalizarea ediţiei de azi a ziarului nostru vom încerca să abordăm din două unghiuri eventualele consecinţe ale uneia sau alteia din deciziile luate de conclavul liberal.
Dacă liberalii se vor încăpăţâna să forţeze mâna lui Ponta şi să iasă de la guvernare, ei vor avea masiv de pierdut pe termen scurt, iar Crin Antonescu riscă să fie debarcat. În primul rând pentru că vor apare disensiuni majore între susţinătorii lui Antonescu şi cei ai taberei Ruşanu-Chiţoiu, care îşi doreşte rămânerea la guvernare. Iar dacă Antonescu nu-şi va pierde funcţia în următoarele 30 de zile, cum a „proorocit” Traian Băsescu, acest lucru se va întâmpla în mod sigur după alegerile pentru Parlamentul European, dacă PNL nu va obţine un scor cu două cifre şi cu 2 în faţă.
Deşi ar putea să pară ciudat, avertizarea preşedintelui ţării adresată lui Antonescu are la bază dorinţa acestuia sinceră ca USL să nu se „spargă” acum. Pentru că dacă acest lucru se va întâmpla, lucrurile vor evolua în defavoarea noului său partid de suflet, Partidul Mişcarea Populară care, deocamdată, nu iese din marja de eroare.
Aglomerarea care se va produce pe partea dreaptă a eşichierului politic va reduce la minim şansele PMP de a obţine un rezultat notabil la scrutinul până la care n-au mai rămas decât trei luni.
Ce se va întâmpla dacă lucrurile se vor aplana în PNL şi USL va continua să guverneze în actuala formulă?
Contrar celor mai numeroase analize, care vorbesc că în acest caz Crin Antonescu nu va mai fi candidatul USL la preşedinţie, logica bunului simţ îl indică pe liderul liberal drept noul locatar de la Cotroceni.
Pentru că PSD nu va renunţa la funcţia de premier tocmai într-un moment favorabil pentru economie, cu toate avantajele ce decurg de aici pentru baronii mai mari sau mai mici.
Ce i-ar mai reţine pe cei din nou înfiinţata USD să atace singuri împotriva tuturor prezidenţialele este experienţa Adrian Năstase, care, învingător detaşat în primul tur, a fost învins de Traian Băsescu, susţinut de restul forţelor politice.
Cum e greu de crezut că Antonescu va reuşi să forţeze la nivelul lui Traian Băsescu Constituţia, fie ea revizuită sau nu, o guvernare reuşită i-ar da lui Ponta suficiente argumente şi forţă pentru ca după alegerile din 2016 să se pregătească pentru schimbul de locuri la Cotroceni cu prietenul Crin.

Şt. B.