Crimeea, o Transnistrie mai importantă din punct de vedere strategic?

Ucraina este leagănul Rusiei Mari a lui Petru cel Mare, aici luând fiinţă între secolele X-XI Statul Kievean, cel mai mare şi mai puternic din Europa acelor vremuri, cu o populaţie majoritar rusă şi ortodoxă.
După destrămarea acestui stat a urmat o istorie zbuciumată cu ocuparea unei bune părţi din teritoriu de către Uniunea dinastică Polonia Lituania, consfinţită în 1569 la Lublin.
La 1648, Bogdan Hmelniţki înfiinţează Marele Hatmanat Căzăcesc pe malul stâng al Niprului, care a fost integrat în Rusia. Restul actualului teritoriu al Ucrainei a avut o istorie zbuciumată, în care naţionalismul a înflorit, iar cea mai dură răbufnire s-a petrecut în timpul războiului ruso-suedez, când cazacii, conduşi de hatmanul Mazepa, luptă alături de suedezi împotriva ruşilor. După victoria ruşilor, Ucraina intră sub stăpânirea ţaristă, iar limba ucraineană este interzisă în tipărituri şi administraţie.
Ca răspuns, peste ani, în timpul primului Legiunea Ucraineană luptă alături de Legiunea poloneză alături de Germania, împotriva Rusiei.
După victoria Marii Revoluţii Socialiste din octombrie, Ucraina devine Republică Sovietică Socialistă, iar în 1939 îşi extinde teritoriul în urma tratatului încheiat între Stalin şi Hitler, prin care Polonia este împărţită între cele două puteri.
Ultimul „cadou teritorial” făcut Ucrainei de patria mumă, Rusia, este Crimeea, locul unde îşi avea reşedinţa preferată de vacanţă Iosif Visarionovici Stalin.
În 1954, când se împlineau 300 de ani de la semnarea Tratatului de la Pereiaslav, când Hatmanatul căzăcesc s-a alipit Rusiei, Nichita Sergheevici Hruşciov a determinat Sovietul Suprem să treacă Regiunea autonomă Crimeea sub jurisdicţia Republicii Sovietice Socialiste Ucraina. Cum asta se întâmpla în cadrul URSS n-a fost nici o problemă ca propunerea şefului PCUS să treacă. Hruşciov a fost secretar general al Partidului din RSS Ucraina în perioada 1938-1949 a dorit astfel să facă şi o reparaţie morală Ucrainei, pe care Stalin a supus-o unei înfometări dirijate între anii 1932-1935, deşi aceasta era grânarul URSS.
Cum la conducerea Rusiei a urmat un alt lider politic din Ucraina, Leonid Brejnev, lucrurile nu s-au mai schimbat până în anul 1991, când la 21 august Ucraina a adoptat Declaraţia de Independenţă care statua că fosta republică sovietică e un stat independent şi democratic.
Urmează reuniunile de la Brest (8 decembrie 1992) şi mai ales cea de la Alma Ata, din 21 decembrie, acelaşi an, în urma cărora Rusia, Ucraina şi Belarus proclamă desfiinţarea URSS şi constituirea Comunităţii Statelor Independente.
Pentru Rusia urmează o perioadă de decădere economică şi politică care o scot temporar din rândul marilor puteri ale lumii, dar odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, susţinut de serviciile secrete, Rusia a reuşit să-şi revină şi azi e din nou o mare putere economică şi militară şi are un rol determinant în politica globală.
În Ucraina, în schimb, n-a apărut nici o personalitate capabilă să aşeze această ţară, cu aproape 50 de milioane de locuitori şi un mare potenţial economic pe un făgaş favorabil şi coerent.
Navigând între occident şi Rusia, fără să-şi fixeze „capul compas” cel mai potrivit, Ucraina „revoluţiei portocalii” se confruntă azi cu Ucraina pro-rusă, glonţul unui război civil trecându-i pe la ureche în timpul protestelor de la Kiev, dar pericolul n-a trecut nici acum.
Mai ales după ce Rusia s-a implicat major în problema Crimeii, un punct strategic la care Rusia nu va renunţa atâta vreme cât Putin se va afla la butoane. Şi cine ar putea să-l determine pe noul ţar al Moscovei să renunţe la Crimeea. Uniunea Europeană, care n-are un consiliu de securitate, o strategie de apărare a intereselor comune sau de folosire a forţei în cazuri extreme? NATO, care este o relicvă a războiului rece şi care după căderea comunismului n-a făcut altceva decât să servească intervenţionismul american?
Şi cum poate fi determinată Germania să strice relaţiile cu Rusia când este singurul partener alături de care UE poate contrabalansa o posibilă alianţă economică a SUA cu China în cadrul ASEAN?
Şi pentru cine să-şi bage pielea la saramură UE şi SUA, când la Kiev opoziţia la Ianukovici se dovedeşte mai mult naţionalistă şi extremistă decât coerentă şi democratică. Iar în aceste condiţii Ucraina n-ar crea decât probleme atât Europei cât şi SUA, atât politice, cât, mai ales, financiare, Ucraina se află în pragul falimentului, iar injecţia de 5 miliarde de dolari făcută de Rusia, înainte de evenimentele de la Kiev, e doar o frecţie la un picior de lemn. Guvernul de la Kiev are nevoie urgentă de vreo 50 de miliarde de dolari, dar cine îi poate oferi. Uniunea Europeană a fost cuprinsă de febra campaniei electorale pentru Parlamentul European şi nimeni n-are curajul să ia de la gura contribuabilului pentru a sprijini Ucraina. Nici SUA nu sunt dispuse să scoată atâta bănet de la rezerva federală şi recomandă Kievului să se adreseze FMI.
Iar Putin ştie că poată juca tare şi joacă. L-a adus pe Ianukovici în YRusia, ca să poată invoca nelegitimitatea formală a noii puteri de la Kiev, deşi pentru „ţar” fostul lider ucrainean nu mai reprezintă nimic, acesta jucând catastrofal la două capete şi nefiind în stare să ţină lucrurile sub control.
Dar prezenţa lui Ianukovici în Rusia le dă argumente comandanţilor militari ucraineni să nu se supună ordinelor de la Kiev, care vin din partea unor şefi asupra cărora planează suspiciunea de abuz-armat, atâta timp cât nici un segment de populaţie n-a fost consultat în vreun fel, iar parlamentul şi preşedintele aflaţi până acum câteva săptămâni la cârma ţării a fost rezultatul unui scrutin popular supravegheat de OSCE.
Ultimul argument că Putin va face din Crimeea o Transnistrie mai mare ni-l oferă ştirile care vin dinspre Washington, una dintre ele precizând că Obama şi Putin au vorbit la telefon o oră şi jumătate. Ori dacă aceştia ar fi avut poziţii ireconciliabile convorbirea s-ar fi terminat în câteva minute şi fiecare şi-ar fi văzut de planul lui. E clar că s-a negociat, poate că uneori la sânge, dar a fost timp destul pentru ca una sau alta din părţi să cedeze sau să obţină ceva. Ce, vom vedea în perioada care urmează.
Angela Merkel a obţinut acordul lui Putin pentru organizarea unei comisii neutre care să aşeze forţele politice din Ucraina la masa negocierilor. S-ar putea ca acelaşi lucru să-l fi cerut şi Obama. Un lucru e cert, Rusia va rămâne cu Crimeea, fie prin revenirea la „patria mamă”, fie prin transformarea ei într-o nouă Transnistrie.

C.R.