Copiii din Teleorman au învățat ce înseamnă educația rutieră

Copiii și adulții din Roșiorii de Vede au luat lecții gratuite de educație rutieră. Pentru al şaselea an consecutiv, Poliţia Română și Lidl a organizat campania naţională pentru educaţia rutieră a copiilor.

Proiectul adresat copiilor a constat în lecţii interactive de educaţie rutieră, derulate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, în parcarea magazinului din municipiul Roşiori de Vede, în data de 22 septembrie 2018, de la ora 11,00.

Prima parte a fost dedicată unei sesiuni teoretice, prin care cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulaţie şi au primit informaţiile pentru siguranţa lor, ca pietoni.

La eveniment, copiii au putut afla direct de la agenții de poliție rutieră care sunt regulile de traversare, regulile pentru cei care merg cu bicicleta sau cauze ale celor mai frecvente accidente rutiere. În același timp, părinții au putut să se informeze corect cu privire la regulile care scad riscul de accidente, utilizarea centurii de siguranță, viteze, utilizarea luminilor în trafic și noțiuni preventive pentru motocicliști și bicicliști.

A doua parte a cuprins o sesiune practică, în care cei mici (cu vârste între 4 – 10 ani), au putut aplica cunoştinţele dobândite, printr-un joc interactiv de circulaţie rutieră.

La finalul evenimentului, toţi copiii participanţi au primit premii, constând în brăţări reflectorizante, orare pentru școală, pliante cu explicaţii ale regulilor de circulaţie şi băuturi răcoritoare.

Inițiativa a urmărit creșterea nivelului de siguranță în trafic, în contexul în care România se află printre primele patru țări din Uniunea Europeană cu cele mai mari rate de accidente rutiere cu victime.

C. DUMITRACHE