Constelația lirei

RUTINĂ

Un drum stingher,

O imprudență de suflet,

Un punct cât tot universul,

O farsă,

Un sărut cât o mare,

Un fulg de înger,

O aromă regăsită,

Un pas înainte,

O tăcere simțită,

O îmbrățișare vorbită,

O privire din trecut,

Un pas spre nimic,

Și totuși suntem

Mai prezenți decât totul întreg.

ÎNTREBĂRI

Unde-mi-ești atunci când nu ești?

Și de ce nu-mi vii mereu?

Unde-mi-ești atunci când ești?

Și de ce nu-ți sunt mereu?

Două vieți pierdute-n haos,

Agățate de trecut:

Eu și tu, ca două frânghii

Între ei și intre noi…

OBICEI

Mereu m-am oprit în toamnă,

Sufletul meu se-nchidea încet

Acoperit de rugina timpului.

Mă năpădeau amintirile

Și prezentul îmi era o hologramă

A celei care-am fost….

Aș fi vrut să mă bucur de roade

De culori mai puțin țipătoare.

Nu mi-e dat să fiu așa…

O să fiu mereu caraghios de verde,

Și-n septembrie anormal de tristă.

UN ÎNTREG

Ești parte din mine, un fel de arteră –

Cum să spun că mi-e dor de tine?

Uneori îmi zvâcnești în tâmple și mă doare.

N-am leac pentru boala asta.

Am încercat să studiez din zeii păgâni

și din filmele cu tămăduitori.

Am încercat să-ți dau un nume de boală:

Hmmm!

Era prea banală…

Și atunci mi-am inventat o boala fără leac.

Ca să nu-i dau iubirii logica banalității frivole.

BINECUVÂNTARE

Acolo unde mi-a început viața

Erați voi, dragii mei, acum albiți de timp…

Acolo unde mi-am călătorit-o, am fost eu,

Acolo unde mi se va opri,

O să-mi fiți voi, pruncii mei înaripați…

Mereu copil eu,

Cât îmi vor fi ai mei.

Mereu copii voi

Cât voi fi eu.

Printre toate vom fi

Veseli,

Triști,

Năpăstuiți

Sau curajoși.

Peste toate

O să fie destinul…

Marinela TANASE