Concurs de pescuit-crap, organizat la Alexandria

Pasionaţii de pescuit au şansa de a participa la „Cupa municipiului Alexandria la pescuit-crap” organizată în perioada 7-9 mai 2013, la Balta Lazăr. Concursul se desfăşoară ca urmare a adoptării în unanimitate a unui proiect de hotărâre cu privire la asocierea municipiului Alexandria cu SC PEDRO IMPEX SRL, proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare ce a avut loc la sfârşitul lunii trecute.
Competiţia se adresează echipelor de pescari formate din 2-3 membri, care vor avea în dotare mincioc mare de crap cu deschidere de 1 m şi plasă cu ochiuri mici, saci speciali ecologici pentru păstrat peştele, saltea de primire.
Conform regulamentului de concurs, fiecare echipă va pescui cu patru lansete, care vor avea câte un singur cârlig simplu pe Iinie (fir de păr). Participanţii trebuie să ştie că printre altele nu au voie cu nadă şi/sau momeală animală vie sau moartă şi icre de peşte; argilă, bentonită şi humă, folosite ca Iiant; să folosească alte monturi decât cele „fir de păr”; să folosească plute.
Concurenţii care vor face cumpărăturile pentru concurs de la Central Pedro (magazin de pescuit şi vânătoare), în perioada 1-9 iunie 2013, vor beneficia de o reducere de 5% din valoarea totală a cumpărăturilor.
Doritorii se pot înscrie în competiţie pe baza unei chitanţe ce reprezintă dovada achitării contravalori taxei de participare, şi anume 400 lei. Pe lângă această sumă, participanţii care trag la sorti locurile unde sunt căsuţe, le pot
Închiria contra sumei de 150 RON, pe toată perioada concursului. Pentru rezervarea locului trebuie achitat un minim de 200 RON, până pe 10 mai.
Startul concursului se dă la orele 12:00, nu înainte ca pescarilor concurenţi să le fie prezentate standurile de concurs, unde aceştia îşi vor instala corturile şi îşi vor pregăti echipamentele şi nada.
Concursul se va desfăşura într-o singură manşă de 48 de ore, iar în situaţia în care va fi întrerupt din diferite motive, de exemplu în caz de furtună, competiţia va fi declarată validă doar dacă a durat cel puţin 15 ore. Pe parcursul celor 48 de ore, organizatorul va oferi concurenţilor o ciorbă pescărească, o saramură de peşte cu mămăliguţă şi grătar tradiţional românesc.
Concursul va lua sfârşit pe 9 mai, la orele 12:00, când va avea loc festivitatea de premiere.
Clasamentul final se stabileşte de către arbitri, în funcţie de cantitatea totală de peşte, în grame, prinsă pe toată durata concursului. În caz de egalitate câştigă echipa care are cele mai multe capturi. Vor fi premiate primele trei locuri şi captura concursului. Astfel, câştigătorii locului I vor primi 2000 lei, cei de pe poziţia secundă vor fi premiaţi cu 1500 lei, iar ocupanţii locului III vor primi 1000 lei. Un premiu special este acordat pentru „Captura concursului” şi constă în acordarea sumei de 800 lei şi produse MG Special Carp şi Star Fish.
Înscrierile la concurs se fac la magazinul Central Pedro situat în Alexandria, str. Bucureşti nr. 94, vis a vis de CEC BANK sau la tel: 0762/116.116, 0760/313.159 până pe data de 27.05.2013
Concursul va fi mediatizat pe posturile de televiziune: PV TV, FH TV, Media Sud, TR TV.

M. MEILĂ