Concurs adresat şcolilor * Inscrieri la cea de-a 10 ediţie a manifestării „Europa ta, părerea ta”

Până pe 18 noiembrie 2018 orice unitate de învățământ preuniversitar poate fi înscrisă la cea de-a 10-a ediție a manifestării ”Europa ta, părerea ta”. Şcolile înscrise vor fi selectate prin tragere la sorţi pentru participarea la această ediţie, care va avea loc între 21-22 martie 2019, la Bruxelles, ocazie cu care sunt invitate 33 de școli (din cele 28 de state membre ale UE și cele cinci țări candidate la aderarea la UE), după cum se arată în documentul de prezentare, postat şi pe site-ul edu.ro.

La Bruxeeles vor merge, anul viitor, pentru trei zile, câte trei elevi din penultimul an ai şcolilor selectate, însoţiţi de un cadru didactic, costurile de deplasare, de cazare, cât şi costul meselor, pe durata manifestării, fiind suportate de Comitetul Economic și Social European (CESE).

Pentru participarea la dezbaterile de la Bruxelles, membrii CESE vor vizita unitățile de învățământ selectate pentru a-i pregăti pe elevi, nu înainte ca instituțiile respective să primească documentație și materiale didactice.

În cadrul acestei manifestări, care are trimitere la alegerile pentru Parlamentul European, elevii vor fi invitați să își exprime punctele de vedere cu privire la o serie de aspecte, printre care:

  • rolul tinerilor în construirea Europei și cum se pot implica ei în mai mare măsură;
  • ce poate face Europa pentru ca mai mulți tineri să ia parte la alegeri și care ar putea fi consecințele votului lor;
  • cum poate fi consolidată democrația în Europa și cum se poate asigura o mai bună informare cu privire la politicile UE, pentru combaterea știrilor false;
  • cum pot contribui tinerii europeni la o Europă mai democratică și mai participativă.

În documentul postat pe edu.ro este menţionat că reprezentanții școlilor selectate se vor întâlni cu elevi din alte țări „cu care vor putea să facă schimb de opinii și să elaboreze rezoluții pe teme legate de Uniunea Europeană. Va fi o ocazie unică de a înțelege mai bine modul în care funcționează Uniunea și de a participa la o dezbatere similară cu cele purtate în cadrul unei adunări, într‑un mediu multicultural”.

Potrivit aceleiaşi surse, în timpul sesiunilor plenare se va asigura interpretare în engleză și franceză, iar ședințele pregătitoare ale grupurilor de lucru se vor desfășura în limba engleză.

M. MEILĂ