Cireşele, mai scumpe decât ceafa de porc

Cine mai avea vreo îndoială că România e o ţară paradoxală n-are decât să meargă în piaţa Centrală din Alexandria, sub Cupolă, unde se vând fructe. Dar să nu ia copiii sau nepoţii cu el pentru că puradeii ar putea să trăiască o mare dezamăgire. Fiindcă sunt foarte puţini cei care ar putea cumpăra un pumn de cireşe, dacă cei mici ar râvni la boabele de rubin pe care cu ani în urmă, părinţii şi bunicii şi le agăţau la urechi, după ce-şi umpleau burticile. Între 25 – 30 de lei, atât costă un kilogram de cireşe, cam cât alocaţia pe o lună a unui copil. Sau cât un kilogram de ceafă de porc sau 2-3 kilograme de carne de pui. La prima vedere te-ai putea gândi ce comoară au în ogradă oamenii de la ţară care au avut inspiraţia să planteze câţiva cireşi. Ce să mai vorbim despre o eventuală plantaţie. Numai că lucrurile nu stau deloc aşa.
Majoritatea fructelor care se vând în pieţe şi supermarketuri provin din import, iar producătorii români, atâţia câţi mai sunt se uită neputincioşi cum li se stafidesc cireşele pe crengi decât să le vândă pe te miri ce speculanţilor din pieţe.
Nu este exclus, dacă lucrurile vor continua să se desfăşoare în acelaşi mod, generaţii de copiii români să nu simtă gustul cireşelor de mai, decât atunci când vor trăi pe banii lor, dar şi atunci cu condiţia să fie suficienţi pentru a-şi permite luxul de a cumpăra trufandale.

M.M.