Cererile pentru eliberarea actului de identitate vor fi soluționate în 30 de zile

Cererile pentru eliberarea actului de identitate vor fi soluționate în 30 de zile. Reprezentanții Primăriei Municipiului Alexandria prin Direcția de Evidență a Persoanelor informează cetățenii Municipiului Alexandria că cererile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi soluționate în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora.

Având în vedere evoluția situației existente la nivel național, precum și măsurile dispuse pentru diminuarea efectelor contaminării cu virusul SARS-CoV-2, ”valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

Informarea transmisă de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul M.A.I. potrivit faptului că ”în anul 2020, la nivelul D.E.P.A.B.D. au fost desfășurate activitățile specifice derulării procedurii pentru achiziționarea materialelor necesare emiterii cărților de identitate care s-au finalizat în luna decembrie 2020 prin încheierea contractului cadru cu noul furnizor însă, din anumite motive neimputabile instituției noastre, primele materiale vor fi livrate în prima parte a lunii februarie 2021”.

Urmare celor precizate mai sus, D.E.P.A.B.D. a impus luarea unor măsuri de organizare a activității referitoare la termenul de solicitare privind eliberarea cărților de identitate astfel că, ”începând cu data de 12.01.2021, cererile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi soluționate în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora” justificând în acest sens existența limitată a stocurilor privind materialele necesare producerii cărților de identitate.

Direcția de Evidența a Persoanelor Alexandria va reveni cu noi informații cu privire la modificările pe care le va suferi pe viitor regimul de eliberare a actelor de identitate.

C.D.