Centrul de carantină de la tabăra „Dunărica” a fost preluat de primărie

În conformitate cu prevederile HG nr.201/18.03.2020, Centrul de carantină de la tabăra „Dunărica”, stabilit astfel conform hotărârii nr.3/27.02.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, a fost preluat în cursul zilei de 30.03.2020 de către Primăria orașului Zimnicea, în vederea administrării pe toată perioada în care va avea destinația de centru de carantină.

Prin această preluare, orașul Zimnicea este obligat să asigure toate condițiile necesare persoanelor carantinate, înțelegând prin aceasta asistență medicală, hrană, materiale dezinfectante, servicii de curățenie, spălătorie, articole personale etc., dar și asigurarea necesarului de personal care să servească Centrul de carantină.

Este un efort foarte mare pentru administrația locală, în principal din cauza faptului că nu deține materialele și echipamentele necesare, stocurile fiind epuizate, însă aceasta speră că va reuși să se achite de această sarcină, în spiritul solidarității de care trebuie să dăm cu toții dovadă în această perioadă dificilă.

Centrul de carantină are o capacitate de 36 persoane, în prezent fiind carantinate 32 persoane, din care 4 sunt cetățeni ai orașului Zimnicea, numărul persoanelor înregistrând zilnic fluctuații.

Cetățenii orașului Zimnicea care au intrat în țară din zone roșii în ultimele 14 zile sunt carantinate în municipiul Alexandria și în județul Constanța.

Cetățenii sunt asigurați încă o dată că existența Centrului de carantină în orașul Zimnicea nu prezintă niciun pericol, persoanele carantinate fiind sub pază nonstop și aflate la o distanță considerabilă de zona locuită a orașului.

Până în acest moment nu există nicio persoană din orașul Zimnicea suspectă a fi infectată sau infectată cu noul coronavirus Covid-19.

Acțiunea de identificare a persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, care locuiesc singure și fără aparținători continuă, personalul Primăriei orașului Zimnicea și al Direcției Publice de Asistență Socială asigurând pentru aceștia cumpărăturile, relația cu medicul de familie, procurarea de medicamente, precum și alte servicii utile acestora.

Edilii orașului Zimnicea fac apel la cetățeni să le comunice la numerele de telefon 024366431, 0725924667, 0762211611 sau e-mail primaria@orasulzimnicea.ro, dpas@orasulzimnicea.ro, dacă cunosc persoane vârstnice singure și neajutorate, pentru a putea interveni, protejând astfel categoria de vârstă cea mai expusă infectării cu virusul Covid-19.

De asemenea, continuă și acțiunea de sprijin pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu care au nevoie de produse alimentare și nealimentare esențiale, relația cu medicii de familie și cumpărarea de medicamente.

În prezent, în Zimnicea sunt izolate la domiciliu sute de persoane, administrația locală păstrând legătura cu fiecare familie în parte.

La finalizarea perioadei de izolare la domiciliu, cetățenii sunt obligați să urmeze procedura impusă de Ordinul Ministerului Sănătății nr.497/25.03.2020, postat pe site-ul primăriei, respectiv completarea declarației pe propria răspundere și respectarea indicațiilor Direcției de Sănătate Publică Teleorman.

Persoanele izolate la domiciliu pot utiliza numerele de telefon prezentate mai sus.

Pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul Covid-19 se fac acțiuni de dezinfecție în toate spațiile publice (străzi, trotuare, mobilier urban, scări de bloc etc.) în fiecare zi de luni. Dacă situația o impune sau există suspiciuni că un spațiu ar putea fi infectat, aceste acțiuni se vor efectua mai des.

Coordonatele de contact ale Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Teleorman (CJCCI), unde persoanele aflate în izolare la domiciliu sunt obligate să comunice situația lor, dar unde și orice cetățean poate sesiza aspecte legate de nerespectarea izolării la domiciliu a celor veniți din zonele afectate sunt: 0247 311 354, 0247 312 813, Fax 0247312224, Mobil 0754094289.

Primarul orașului Zimnicea face din nou apel la toți cetățenii orașului Zimnicea să respecte regimul de carantină totală și să renunțe la orice deplasări care nu sunt prevăzute în Ordonanțele Militare nr.1-4/2020.

Se subliniază faptul că este foarte important să se evite orice contact social și regulile de igienă, deoarece prin această protecție individuală se asigură protecția familiilor, a copiilor și bunicilor, a întregii comunități.

Locuitorii orașului sunt rugați să aibă încredere în măsurile întreprinse de autoritatea locală, deoarece în permanență se lucrează pentru a evita pe cât posibil o răspândire comunitară a noului coronavirus.

La rândul lui, edilul are încredere deplină în cetățeni, făcând apel la solidaritate și înțelegere pentru respectarea restricțiilor și fiind convins că numai împreună vor depăși cu bine această criză.

Cornelia RĂDULESCU