Centru de Tineret și străzi moderne în municipiul Turnu Măgurele

Între Ministerul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administraţiei, în calitate de Autoritate de Management, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia în calitate de Organism Intermediar și UAT Municipiul Turnu Măgurele, în calitate de solicitant, s-a încheiat Contractul de Finanţare nr. 5143/04.03.2020 pentru implementarea proiectului „Centru de Tineret și străzi urbane pentru creșterea calității vieții în municipiul Turnu Măgurele”, cod SMIS 2014+: 124772.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13- Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de Investiții 9 b- Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale, Obiectiv specific 13.1- Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România.

În cadrul proiectului se va reabilita și dota imobilul din strada Calea Dunării nr. 1- Casa Prefectului (fosta Administrație Financiară), va fi amenajată grădina publică din vecinătatea acestuia și vor fi reabilitate 6 străzi din zona centrală a municipiului.

Proiectul cuprinde 2 obiective de investiție:

Componenta A- „Creare Centru pentru tineret și amenajare grădină publică adiacentă acestuia în municipiul Turnu Măgurele”.

În clădirea „Casa Prefectului”, formată din subsol și parter, va fi amenajat Centrul pentru tineret, spațiu destinat organizațiilor de tineret și tinerilor din municipiul Turnu Măgurele, în vederea realizării de activități și evenimente educative și de petrecere a timpului liber.

Astfel, în cadrul centrului de tineret vor funcționa o serie de ateliere și cluburi: atelier performanță școlară, club de dans, club fashion, expoziții permanente și temporare, club arte cu proiecție, bibliotecă digitală etc.

Prin reamenajarea grădinii publice din fața clădirii, se va realiza un loc ideal de recreere, relaxare și petrecere a timpului liber.

Componenta B- „Îmbunătățirea accesibilității, atractivității și calității mediului urban prin reabilitarea de străzi din municipiul Turnu Măgurele”

Se vor reabilita străzile Castanilor, Oituz, Victoriei, 1 Decembrie, Măgurii și bulevardul Independenței.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității vieții locuitorilor din municipiul Turnu Măgurele promovând incluziunea socială și combaterea sărăciei.

Durata de implementare a proiectului este de la 04.03.2020 până la 31.03.2022, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 21.525.622,01 lei, din care finanțare nerambursabilă 18.231.461,10 lei.

Cornelia RĂDULESCU