Ce facem cu banii de anul acesta

Chiar dacă anul trecut Guvernul României condus de teleormăneana Viorica Vasilica Dăncilă nu a reușit să ne spună câți bani avem anul acesta și pe ce îi cheltuim, până la urmă, am aflat niște cifre pe care doamna premier le-a împărțit după cum a vrut Partidul Social Democrat, Executivul actual fiind un Guvern politic.

Astfel, fiindcă de acolo vin voturile, cu asistența socială se cheltuiesc și anul acesta ca și anul trecut. Cu bunurile și serviciile cheltuielile sunt estimate la 46,5miliarde lei, pentru investiții sunt alocați 46,8 miliarde lei. Și fiindcă țara trebuie să fie sănătoasă, pentru Sănătate, anul acesta au fost alocați 5 miliarde în plus față de anul trecut, mai ales după nefericita perioadă cu gripa. Și Ecaterinei Andronescu, la Ministerul Educației i-au fost alocate, suplimentar, față de anul trecut, 9,8 miliarde lei, o majorare cu 47 %. În schimb, bisericile vor primi doar 33,83 % față de anul trecut, respectiv doar 141 miliarde lei față de 213,2 miliarde anul trecut. Premierul Viorica Dăncilă le lasă însă speranțe cultelor, în ideea că ar putea interveni cu rectificări bugetare pentru altare în cursul anului.

Cum ne vom putea gospodări sărăcia anul acesta, cum ne vom putea plăti chiriile, facturile la utilități, încălzirea, gazele, apa caldă și rece, gunoiul, cum vom plăti datoriile la bănci, când mai mult de jumătate din țară are datorii la bănci, cum vom plăti mâncarea, hainele, pe care din când în când trebuie să le schimbăm, cum vom plăti vacanțele, concediile, mai mult sau mai puțin extravagante, cum vom plăti publicitățile de la televizor, cum ne vom plăti poftele sau mofturile, vom vedea. Se pare că premierul ne-a făcut o listă a priorităților de plată. Ne-a făcut premierul și o prezumată sumă a încasărilor; dar ce ne facem dacă această prezumată listă a încasărilor nu va funcționa?

Ne paște oare falimentul? Știm noi oare ce înseamnă asta? Ne-am pregătit pentru așa ceva? În comunism era mai simplu: de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități. Astăzi însă se pune problema de talent; dar ce facem cu cei care nu au talent, nu posedă harul acesta al minciunii politice, care sunt capitaliști, eventual europeni și chiar membrii ai Alianței Nord Atlantice. Faptul că nu se alocă mai mulți bani bisericilor poate însemna și faptul că, ori popii s-au dovedit a fi niște nemernici, ori este de preferat cultura,sănătatea, învățământul, dar nu cel religios.

În fapt, chiar și cu buget, suntem tot mai săraci și mai singuri. Este greu de împărțit sărăcia.

Ioan DUMITRESCU