Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3638 Vineri 05 martie 2021

În sfârșit! Policlinica din Alexandria va fi reabilitată!

Policlinica din Alexandria va fi reabilitată. De foarte mulţi ani, la imobilul în care funcţionează Policlinica judeţeană din Alexandria nu s-au efectuat niciun fel de reparaţii. Asta a făcut ca respectivul aşezământ de sănătate publică să ajungă într-o avansată stare de degradare. Lipsa banilor a fost cauza principală a repetatelor amânări în ceea ce priveşte

Cinci primării din Teleorman primesc bani pentru decontarea lucrărilor de investiții

Cei mai mulți bani vor ajunge în conturile Primăriei Necșești – 3.050.156 de lei și Primăriei Gălăteni – 2.021.705 lei. În conturile Primăriei Măgura va ajunge suma de 1.242.587 de lei, la Primăria Brânceni – 966.484 de lei, iar la Primăria Ștorobăneasa suma de 607.719 lei. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat, în

Programul Tomata devine Programul “Legume în spații protejate”

Fostul Program “Tomata” se transformă în Programul ”Legume în spații protejate”, iar ajutoarele de minimis pe hectar pe care le vor primi fermierii încep de la 1.000 de euro/ha. “Programul Tomata, la fel cum am spus în tot anul trecut, s-a derulat pe o perioadă de 4 ani. Orice formă de schemă de sprijin de

Liceul Teoretic „Alexandru Ghica” Alexandria, școală-pilot-media

Liceul Teoretic Alexandru Ghica a fost selectat pentru a funcționa ca școală-pilot-media, începând cu semestrul al doilea al anului școlar 2020-2021, în cadrul Programului de Educație Media, dezvoltat de Ministerul Educației împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent. Au fost selectate câte două licee din fiecare județ și 12 din municipiul București. Ministerul Educatiei si Cercetarii

Județul Teleorman are un prefect și doi subprefecți

Prefect și un subprefect de la PNL, și al doilea subprefect de la USR-PLUS. Aceasta va fi formula de conducere a Prefecturii Teleorman. După împărțirea posturilor de prefect, USR-PLUS i-a revenit funcția de subprefect în județul Teleorman. ”Miercuri, 3 martie, prefectul și subprefectul de Teleorman au fost eliberați din funcții, conform actului normativ care a

Pamfletul din nou * SOS Agricultura! * Pe ogoare secetă, la conducere plouă cu… bufoni și magraoni

Potențialul agricol uriaș de care dispune România, care ar asigura hrana a 80 de milioane de oameni, a fost refrenul preferat al tuturor incompetenților care au ajuns întâmplător și dăunător la conducerea acestui sector esențial al economiei naționale. Ne-am convins mai demult că oamenii cu pregătire, cu experiență și cu dragoste de pământ n-au stat

Un pesedist despre bugetul PNL

Social-democratul Petre Cioabă, fost deputat de Teleorman, consideră că bugetul aprobat în Parlament, marți seară, este doar produsul Partidului Național Liberal, USR-Plus și UDMR. Județul Teleorman fiind socotit, în accepția lui Petre Cioabă, drept județ roșu, a fost marginalizat la împărțirea banilor din bugetul național, cu toate că administrațiile publice locale așteptau ca pe o

Muzeul Județean Teleorman: Permis de conducere pentru automobile din anul 1931

După cum ne-am obișnuit, muzeografii teleormăneni mereu ne dau informații interesante, fapt pentru care le mulțumim, apreciindu-le încă o dată munca pe care o depun și pasiunea cu care lucrează. De data aceasta aflăm că în anul 1900 în București s-a înființat Serviciul Circulație, datorită faptului că apăruseră primele automobile. Primul vehicul înregistrat oficial a

Privind înapoi…

Vă amintiţi frumoasa legendă despre Orfeu şi Euridice, această poveste de dragoste este construită pe un singur detaliu, adică are o poantă neaşteptată, o privire aruncată înapoi. Nu cred că toţi îşi amintesc exact povestea. Iar fabula e extrem de simplă. Orfeu, cu naiul lui, ştia să vrăjească lumea. Şi atunci când a văzut-o pe

Numărul 3638 * 05 Martie 2021 * PDF