Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3574 Sambata 21 noiembrie 2020

Aleșii locali ai USR- PLUS Roșiori lansează acuzații nefondate la adresa PNL

Abia demarată activitatea în cadrul Consiliuluilocal Roșiori de Vede, iar aleșii USR- PLUS deja pierd din vedere că misiunea lor, potrivit jurământului de credință pe care l-au rostit la investire, este binele cetățenilor municipiului, emițând, în schimb, tot felul de acuzații, ipoteze și declarații nefondate la adresa PNL. Înainte de a se implica în discuții

Lansarea Strategiei pentru Digitalizarea Educației din România 2021-2027- SMART-Edu

Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri, 20 noiembrie 2020, primul eveniment care deschide consultarea publică pentru elaborarea Strategiei pentru Digitalizarea Educației din România 2021-2027- SMART-Edu. Ministerul dorește ca această strategie să devină un proiect de țară, proiect de care va depinde viitorul educației în România, care se va regăsi distinct în bugetul Ministerului Educației.

Guvernul Orban repară tot ce a distrus PSD și ministrul Răzvan Cuc

O nouă veste bună: în curând, teleormănenii vor ajunge mai repede și în siguranță la București, pentru că începem construirea centurii orașului Mihăilești, din Giurgiu, în lungime de 3,180 km. Investiția, în valoare de 36.862.651,20 lei fără TVA, a intrat în linie dreaptă. Câștigătorul pentru finalizarea lucrărilor de construcție a variantei de ocolire a fost

Muzeul Județean Teleorman: Bancnota de 10 bani din anul 1917, cea mai mică bancnotă din lume

Un obiect deosebit face parte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman: „Bancnota de 10 bani”, emisă la începutul anului 1917 de Ministerul de Finanţe al României. Bancnota de 10 bani este cea mai mică bancnotă din lume ca mărime, potrivit World Records Academy- Cartea Recordurilor, măsurând 33 x 44 milimetri. Totodată ea este și bancnota cu

Boboc nu vrea viol politic

Deputatul social-democrat Valentin Gabriel Boboc, cel care își termină anul acesta al doilea mandat de parlamentar, se pare că nemulțumit de faptul că nu a mai fost trecut pe lista candidaților, acuză o răceală între sine și președintele Organizației Județene Teleorman a Partidului Social Democrat. Astfel, deputatul Valentin Boboc afirmă că nu a mai avut

Buget 2021 fără bani europeni?

La doar câteva zile dipă ce Polonia și Ungaria s-au opus adoptării bugetului UE și a Fondului de relansare economică, pe motiv că accesul la fonduri este condiționat de situația statului de drept, șefii de stat și de guverne s-au reunit din nou în format videoconferință, încercând să deblocheze situația. Cum “evenimentul” nu s-a încheiat

Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial

Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de astăzi, cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate. În Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1104 din data de 19 noiembrie 2020, a fost publicat Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 3896/2020 prin care a fost aprobată procedura de acordare a eșalonării la plată de către

Salariile bugetarilor, reduse cu 20%. Propunere indecentă?

Economistul șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, a declarat joi că statul trebuie să reducă deficitul bugetar până la 2% din PIB, în anul 2024. Printre soluțiile sugerate de Lazea se numără și reducerea săptămânii de lucru, pentru bugetari, de la 5 la 4 zile, concomitent cu reducerea cu 20% a salariilor. De

Numărul 3574 * 21 Noiembrie 2020 * PDF