Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3486 Miercuri 22 iulie 2020

7 teleormăneni diagnosticați pozitiv COVID-19 au cerut externarea

7 pacienți diagnosticați pozitiv care se aflau internați în unitatea suport COVID- 19 din Roșiorii de Vede, au mai fost externați, la cerere. La nivelul județului Teleorman, 222 de persoane au recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică. În carantină instituționalizată nu se mai află nicio persoană. Până în prezent au

Teleormănencele nu se mai tem! 48 de ordine de protecție în primele șase luni

În primele șase luni ale acestui an, polițiștii teleormăneni au emis nu mai puțin de 48 de ordine de protecție provizorii, 22 în mediul urban și 26 în mediul rural, venind în sprijinul victimelor violenței în familie. Numai în ultimele 24 de ore au fost emise două ordine de protecție. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului

Școala primară nr. 4 Zimnicea, reabilitare și modernizare

Evoluția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Școlii primare nr. 4 Zimnicea și a grădiniței din incinta acesteia se prezintă atfel: proiectarea și execuția grupurilor sanitare în cauză a fost făcută cu respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr.1955/18.10.1995, pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, cu modificările

APM Teleorman: Colectarea selectivă a deşeurilor din echipamente de iluminat

„Transformă deşeurile în energie!” este titlul initiativei Recolamp, o campanie de responsabilitate socială şi de colectare selectivă a deşeurilor din echipamente de iluminat prin care becurile arse colectate capătă valoare pentru susţinerea unor cauze sociale. Primul proiect sprijinit este „Banca de Alimente”, iniţiat de Crucea Roşie Română cu mai mult de 10 ani in urmă.

Vera își prezintă programul

Veronica Mitran Piticu, candidata Organizației Județene Teleorman a Partidului Național Liberal la alegerile locale pentru fotoliul de primar al municipiului Alexandria, a început să își prezinte proiectele pentru municipiu reședință de județ. Deși nu are experiență politică, Vera Mitran spune că s-a decis să candideze împotriva lui Victor Drăgușin, aflat la cel de-al treilea mandat,

Primăriile ar putea angaja zilieri pentru întreținerea pajiștilor și suprafețelor forestiere

Senatorii au votat un proiect de lege care va permite Primăriilor și Consiliilor locale care dețin pășuni și terenuri agricole să angajeze zilieri! Astfel, proiectul legislativ PL-x nr. 431/2020 adoptat de către senatori de la toate formațiunile politice prevede că autoritățile administrației publice locale, respectiv Primăriile și Consiliile locale, vor putea angaja zilieri pentru efectuarea

Numărul 3486 * 22 Iulie 2020 * PDF