Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3086 Joi 29 noiembrie 2018

Ajutoare pentru încălzire acordate persoanelor vârstnice din Teleorman, în 2018

Peste 500 de persoane vârstnice din județul Teleorman au beneficiat în anul 2018 de ajutoare bănești pentru încălzire, acordate în baza Ordonanței de Urgență 70/2011. Conform acestei ordonanțe, ajutorul se acordă pentru consumatorii de energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, lemne-cărbuni și combustibili petrolieri. De acest ajutor beneficiază persoanele peste 60 de

Persoanele cu dizabilități au șanse de angajare în cadrul Bursei Locurilor de Muncă

Și persoanele cu dizabilități pot să muncească. Sub egida ”POT CE POȚI ȘI TU, ANGAJEAZĂ-MĂ!”, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman va organiza “Bursa locurilor de munca pentru persoanelor cu dizabilități”, în data de 03.12.2018, la sediul agenţiilor locale din Alexandria şi Roşiori de Vede. Potrivit Legii, persoanele cu handicap pot fi încadrate

Vremea rea a dat traficul rutier peste cap! Multe probleme cauzate de zăpadă

Ninsoarea a dat peste cap traficul rutier! Pe toate drumurile din județul Teleorman se circulă cu dificultate. Pe Drumul Județean 506 între localitățile Merișani și Guruieni un tir a derapat, blocând parțial circulația rutieră, iar între Crângu și Furculești două autoturisme s-au ciocnit. Punctul de Trecere a Frontierei din Turnu Măgurele s-a închis. Se circulă

Poetul Florin Burtan, premiul Uniunii Scriitorilor

Recent, în Capitală, a avut loc Gala de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România (Filiale Bucureşti). Printre laureaţi, se numără şi poetul teleormănean Florin Burtan, care a primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri „Tren printre zodii”, Editura Neuma. Distincţia i-a fost înmânată de Horia Gârbea, preşedintele Filialei Poezie, care, în cuvântul de

Încă 23 de posturi scoase la concurs de primăriile şi instituţiile publice din Teleorman

În preajma zilei de 1 decembrie, unele primării şi instituţii publice din judeţul Teleorman pun la dispoziţia celor interesaţi noi locuri de muncă. Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a anunţat organizarea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 4 funcţii contractuale de execuţie vacante, şi anume: 1 post asistent PL în cadrul Secţiei UPU- cabinet

La Ocolul Silvic Alexandria * Voluntari de la Asociaţia Turistică Oxigen şi de la Garda de Mediu Teleorman au plantat 1200 de puieţi forestieri

Aşa cum ne-au obişnuit în ultimii ani, voluntari de la “Asociaţia Turistică pentru Natură Oxigen” din Bucureşti şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Teleorman au participat la o acţiune comună de împădurire pe raza Ocolului Silvic Alexandria, respectiv în perimetrul U.P. IV Alexandria Nord. La acţiunea de plantare de puieţi forestieri au participat 33 de

Adevărata Mare Unire

Marea Unire din 1 decembrie 1918, proces istoric, care a dus la formarea statului național, a fost precedat de Mica Unire din 1859, a Țării Românești cu Moldova, și de independența dobândită după războiul din 1877-1878. Unirea Regatului României cu Basarabia, Bucovina, Transilvania a dus la formarea României Mari. Unirea a condus la intrarea României

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman: „Omagiu Marii Uniri”

Joi, 29 noiembrie 2018, începând cu ora 12.30, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman va avea loc manifestarea „Omagiu Marii Uniri”, dedicată Centenarului. Activitatea se desfășoară în colaborare cu revista de cultură „Caligraf”, Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman, Şcoala de Arte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman,

Nouă puncte pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Colegiului Prefectural Teleorman

Membrii Colegiului Prefectural organizat la nivelul județului Teleorman se întrunesc astăzi, la ora 11:30, în ședință ordinară, pentru a dezbate nouă puncte aflate pe ordinea de zi. Primul dintre subiectele de pe ordinea de zi este o analiză privind contribuțiile de asigurări sociale prin prisma trecerii acestora de la angajator la angajat, pe primele zece

Muzeul Județean Teleorman: Manifestare dedicată Centenarului

Muzeul Judeţean Teleorman a organizat, în colaborare cu Liceul Tehnologic nr.1 din Alexandria, manifestarea “Centenarul Marii Uniri 1918-2018”. Evenimentul a avut loc miercuri, 28 noiembrie 2018, începând cu ora 9.00, la sediul Liceului Tehnologic nr. 1 Alexandria. În cadrul manifestării, muzeograful Steluța Pătrașcu le-a prezentat elevilor evenimentele istorice care au condus la înfăptuirea Marii Uniri