Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 3038 Sambata 22 septembrie 2018

Problemele medicilor veterinari din Teleorman şi Referendumul, subiectele unei conferinţe de presă a PNL Teleorman

Problemele cu care se confruntă în prezent medicii veterinari de liberă practică din judeţul Teleorman a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul unei conferinţe de presă organizată la iniţiativa senatorului liberal Eugen Pârvulescu, la sediul PNL Teleorman, joi, 20 septembrie 2018. Un al doilea subiect a făcut referire la Referendumul pentru familia tradiţională, programat

Trofeul festivalului “Pe deal la Teleormănel” a ajuns în Suceava

S-a tras cortina peste a 49-a ediție a festivalului “Pe deal la Teleormănel”. În acest an, trofeul a ajuns în Suceava, fiind adjudecat de Florin Traian Costan. Unul dintre cele mai îndrăgite și longevive evenimente culturale din județul Teleorman, festivalul-concurs naţional de muzică populară românească “Pe deal la Teleormănel” a mai bifat o ediie. Este

Grav accident rutier! A fost activat Planul ROȘU

Un grav accident rutier a avut loc ieri dimineață pe Drumul European 70, între Alexandria și București. Din cauza vitezei, șoferul unui microbuz în care se aflau 8 persoane a pierdut controlul volanului, a derapat și s-a răsturnat pe câmp. În urma accidentului 4 persoane au ajuns la spital. Adevărată mobilizare de forțe! 3 autospeciale

Repere teleormănene: Continuitatea locuirii moșiei comunei Peretu

Informații certe despre existența unui sat pe moșia actuală a comunei Peretu datează din secolul al XVI-lea. Acea așezare se numea Depusa și era locuită de oameni liberi. Satul Depusa a devenit la sfârșitul secolului al XVI-lea sat domnesc, proprietarul lui fiind Mihai Viteazul. Astfel, locuitorii satului Depusa au devenit din oameni liberi (moșneni), țărani

Tineretul Național Liberal marchează Anul Centenarului prin proiectul “Caravana Tricolorul”

Acesta se va desfășura în perioada 18 septembrie – 25 noiembrie Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la momentul în care drumul României s-a schimbat definitiv prin efortul admirabil al unei generații de oameni politici extraordinari, adevărate modele de urmat. Printre aceștia s-au numărat liderii liberali în

CAS Teleorman: Activitatea în luna iulie

Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman a desfășurat în luna iulie următoarea activitate: a înregistrat 201 cereri pentru cardurile de sănătate pierdute ori furate, precum și pentru schimbarea numelui. S-au înregistrat 201 cereri pentru cardurile de sănătate pierdute ori furate, precum și pentru schimbarea numelui și s-au eliberat 972 adeverințe pentru a putea beneficia de

Numărul 3038 din 22 Septembrie 2018 (format PDF)