Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 1834 Marti 19 noiembrie 2013

Spune-ne, cioată, cu frunza rară, unde-s puieţii din primăvară?

În anul 2011, Consiliul Judeţean Teleorman a iniţiat „Programul privind măsurile de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Teleorman pe perioada 2011-2020”. Până acum, în baza acestui program, au fost realizate 37 de asocieri cu consiliile locale ale unor comune ale judeţului, prin care Consiliul Judeţean asigură materialul săditor, iar autorităţile locale

Poliţia nu se descentralizează

Unul dintre puţinii piloni ai statalităţii româneşti, salvat de liberali Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat duminică la Pro TV, că poliţia nu a trecut la autorităţile locale pentru că nu au vrut Radu Stroe şi PNL, care au spus că o asemenea măsură ar afecta siguranţa naţională. Dacă în alte probleme liberalii au adoptat poziţii

Noi alocări de fonduri pentru instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean

La şedinţa Consiliului Judeţean Teleorman desfăşurată săptămâna trecută, consilierii judeţeni au aprobat rectificarea bugetelor instituţiilor teleormănene de sănătate publică, asistenţă socială şi de protecţia copilului, dar şi de cultură, respectiv suplimentarea cu sume de bani sau transferul unor sume de la un capitol la altul din cadrul propriilor bugete care să le permită buna desfăşurare

6 accidente, 7 răniţi şi un mort

7 răniţi şi un mort. Acesta este bilanţul celor şase accidente rutiere petrecute la sfârşitul săptămânii pe raza judeţului Teleorman. Cel mai grav accident rutier s-a petrecut pe ”Drumul morţii”, DE70, Roşiorii de Vede – Măldăieni. Un bărbat în vârstă de 60 de ani din comuna Măldăieni l-a accidentat mortal pe C. Ilie din oraşul

Sfinţirea ”Troiţei lui Ştefăniţă” din comuna Plopii Slăviteşti

Nu mulţi în lumea asta au dragoste de aproape şi frică de Dumnezeu. Nu mulţi în lumea asta plecaţi departe şi câştigând un ban se mai întorc în satul de obârşie să facă ceva sau să rămână acolo. Un astfel de om există însă în comuna Plopii Slăviteşti, care, plecat ani mulţi din sat, s-a

Baschet Alexandria a bifat încă o victorie

7 victorii şi o înfrângere. Acesta este bilanţul unui început senzaţional de campionat pentru baschetbalistele alexăndrene. În ultima partidă desfăşurată pe teren propriu, acestea s-au distrat cu adversarele din Cluj, cărora nu le-au dat nici o şansă. În ultima parte a meciului, antrenorul Mădălin Piperea şi-a permis ”luxul” de a introduce pe teren junioarele. Baschetbalistele

Căminul pentru Persoanele Vârstnice Cervenia nu funcţionează la întreaga capacitate

Căminul pentru Persoanele Vârstnice Cervenia, înfiinţat în urma restructurării fostului Spital de Boli Psihice, are o capacitate de peste 50 de paturi, în baza căreia a fost fundamentat bugetul de venituri şi cheltuieli la începutul acestui an. Căminul dispune de condiţii foarte bune de cazare şi îngrijire a persoanelor vârstnice, dar şi de asistenţa medicală

Numărul intervenţiilor ambulanţei a scăzut simţitor

Week-end-ul care s-a încheiat, se pare că a fost unul mult mai liniştit faţă de perioadele anterioare, întrucât numărul intervenţiilor medicilor de pe ambulanţele a scăzut simţitor. Potrivit ultimului buletin informativ, de la Serviciul de Ambulanţă Teleorman, în perioada 15 -18 noiembrie 2013, au fost înregistrate doar 360 de solicitări. Ceea ce arată o scădere

Şcoala “Ştefan cel Mare” – Modernizări la standarde europene

Şcoala “Ştefan cel Mare” din Alexandria va fi dotată cu teren de fotbal artificial şi nocturnă. Iar în prezent aici se lucrează la renovarea gardului împrejmuitor, segmentul din faţa instituţiei. Investiţia a fost dearată în urma implementării proiectului “Împrejmuire şcoală şi amenajarea terenului de sport”, realizat din fonduri alocate de Consiliul Local. Toate aceste investiţii

Zilele Bibliotecii “Marin Preda” s-au prelungit şi în week-end

Activităţile prilejuite de Zilele Bibliotecii “Marin Preda” din Alexandria, au continuat şi sâmbătă, 16 noiembrie, atunci când în sala mare de lectură a instituţiei a fost prezent un public numeros format din şcolari şi până la persoane de vârsta a treia. Programul a început, mai întâi cu prezentarea programului Biblione, amintindu-se totodată şi avantajele implementării