Category Archives: Anul VII, serie nouă, nr. 1670 Miercuri 27 martie 2013

Douăzeci de şcoli din Teleorman, închise din cauza condiţiilor meteo

Mai mulţi elevi din judeţul Teleorman au intrat într-o minivacanţă, măsura suspendării cursurilor fiind luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv atenţionare Cod Galben de ninsori şi viscol, urmată de avertizare Cod Portocaliu emis pentru aceleaşi fenomene, valabil pentru judeţele din zona de sud a ţării. Potrivit unui comunicat

Suspecţi din Olt, reţinuţi în Zimnicea, pentru un furt de 2 miliarde lei vechi

Trei bărbaţi din Olt au fost reţinuţi de poliţiştii din Zimnicea pentru un furt al cărui prejudiciu se ridică la 2 miliarde de lei vechi. Suspecţii, B. Viorel, de 33 ani, V. Daniel, de 24 ani, ambii din comuna Fărcaşele, judeţul Olt şi G. Marian, de 40 ani, din comuna Deveselu, judeţul Olt, au fost

Comisarul european Dacian Cioloş: Producătorii de lapte pot negocia colectiv preţurile şi cantităţile livrate procesatorilor

Sectorul laptelui este singurul din Uniunea Europeană în care producătorii, inclusiv cei români, pot negocia colectiv preţurile şi cantităţile livrate către procesatori, a declarat, pentru AGERPRES, Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură, prezent la deschiderea oficială a expoziţiei “Dunărea – Fluviu European”, organizată la Parlamentul European. “Pentru negocierile preţului în perioada următoare, deja a intrat

Schimb de experienţă al educatoarelor din Alexandria

Aşa cum am precizat într-un articol anterior referitor la desfaşurarea cercurilor pedagogice în judeţul Teleorman, luni 18 martie 2013, s-a dat startul cercurilor pedagogice pentru învăţământul primar şi cel gimnazial, ziua de 22 martie fiind rezervată cercurilor pedagogice pentru profesorii de liceu, cât şi pentru educatorii din învăţământul preşcolar. Referitor la acest segment, educatoarele din

Recompense pentru elevii calificaţi la faza naţională a olimpiadei la istorie

Aproximativ 20 de elevi teleormăneni care au participat la etapa judeţeană a olimpiadei de istorie, ediţia 2013, şi au obţinut premiile I, II şi III au fost recompensaţi la începutul acestei săptămâni. Premierea celor 16 elevi a avut loc în sala de şedinţe a Casei Corpului Didactic Teleorman şi a fost organizată de Societatea de

Ultima zăpadă a băgat Teleormanul sub incidenţa Codului portocaliu

Avertizarea meteorologică de Codul portocaliu de vânt şi ninsori viscolite în mai multe judeţe printre care şi judeţul Teleorman, valabilă pentru ziua de ieri, în intervalul orar 04.00 – 14.00, a determinat conducerea I.S.U. “A.D. Ghica” al judeţului Teleorman să facă anumite recomandări cetăţenilor cu privire la câteva din cele mai importante măsuri de prevenire

Vizita Gabrielei Szabo în Teleorman, amânată

Vremea nefavorabilă a împiedicat-o pe Gabriela Szabo s-ajungă în Teleorman, cu ocazia vizitei anunţate pentru ieri la Şcoala Gimnazială Peretu şi la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Alexandria. Vizita a fost amânată pentru o dată necunoscută în momentul de faţă. Campioana olimpică şi mondială la atletism venea în judeţul nostru, cu prilejul derulării proiectului “SPORTUR”,

ONSS continuă cu etapele zonale la baschet şi handbal

Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman reprezentat de Ştefan Cioacă inspector de specialitate, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Handbal condusă de profesor Liviu Candidatu şi Asociaţia Judeţeană de Baschet condusă de Costina Pipera, etapa zonală la handbal şi baschet băieţi, pe licee, din cadrul O.N.S.S., se va desfăşura la Alexandria. Meciurile sunt programate pentru

Numărul 1670 din 27 Martie 2013 (format PDF)