Gheorghe Falcă a obținut cele mai multe voturi în Teleorman
S-au încheiat alegerile interne din PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale, în regiunea Sud. Așa cum era de așteptat, prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu a câștigat cursa electorală cu 72,46 la sută.
De remarcat că din totalul de 35.363 buletine de vot distribuite, 10.136 au fost neutilizate, iar din cele 25.227 ajunse în urme, 634 au fost anulate.
Cătălin Predoiu a fost preferat în majoritatea județelor, dar cele mai mari scoruri le-a obținut în județele Călărași (84,98 la sută), Dâmbovița (84,46 la sută) și Giurgiu (80,61 la sută).
O situație specială s-a evidențiat la Teleorman, unde Gheorghe Falcă a obținut cele mai multe voturi dintre toate județele din regiunea de sud (40,53 la sută), și numai participarea redusă a făcut să fie evitată o surpriză de proporții.â
E clar că în organizația teleormăneană a PDL există două tabere și numai rațiuni de strategie pe termen scurt au făcut ca organizația să nu se spargă înainte de a se lămuri lucrurile la nivel central. Faptul că reprezentantul ”reformiștilor” a obținut peste 40 la sută din voturi, în condițiile în care la butoane s-au aflat Nițulescu și Barbu e cea mai bună dovadă. Iar dacă l-a asta mai adăugăm faptul că la alegerile județene Florin Titirișcă l-a avertizat pe Nițulescu faptul că ”e ultima oară” când mai candidează singur e încă o probă că la Teleorman lucrurile nu stau cum și-ar dori conducerile centrală și locală.
PEntru comparație iată cum s-a votat în toate județele din regiunea de Sud: Giurgiu: Gheorghe Falcă 19,39 la sută, Cătălin Predoiu 80,61 la sută, Ialomița: Gheorghe Falcă 24,91 la sută, Cătălin Predoiu 75,09 la sută, Dâmbovița: Gheorghe Falcă 15,54 la sută, Cătălin Predoiu 84,64 la sută, Prahova: Gheorghe Falcă 32,91 la sută, Cătălin Predoiu 67,09 la sută, Argeș: Gheorghe Falcă 27,58 la sută, Cătălin Predoiu 72,42 la sută, Călărași: Gheorghe Falcă 15,02 la sută, Cătălin Predoiu 84,98 la sută, Teleorman: Gheorghe Falcă 40,53 la sută, Cătălin Predoiu 59,47 la sută.
Claudiu DUMITRACHE