Casă, salvată din flăcări de pompierii teleormăneni. Anexă gospodărească, distrusă de foc

Solicitați pe numărul unic de urgență 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării din localitatea Nanov, flăcările ajungând și la acoperișul locuinței, pompierii teleormăneni au reușit să salveze casa de locuit.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU ”A.D. Ghica” Teleorman, evenimentul a fost anunțat pe numărul unic de urgență chiar de proprietarul locuinței, marți, 15 ianuarie 2019, la ora 21:35. La fața locului s-au deplasat rapid pompierii militari cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, aceștia reușind să localizeze incendiul, înainte ca flăcările să se propage la întreaga locuință. Flăcările au distrus doar 5 mp din acoperișul casei. În schimb, a fost distrusă anexa gospodrească la care a izbucnit incendiul, pe o suprafață de aproximativ 25 mp, au ars 5 tone de cărbuni, 1 tonă de lemne de foc și mai multe bunuri de uz gospodăresc, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 5000 de lei.

Propritearul a avut nevoie de primul ajutor acordat de echipajul de pe ambulanța sosită la fața locului, bărbatul suferind un atac de panică. După ce și-a revenit, proprietarul a refuzat să fie transportat la spital.

Valoarea bunurilor materiale salvate, reprezentând în principal casa de locuit, dar și alte anexe gospodărești, a fost apreciată la suma de 40000 de lei.

Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la o instalație electrică improvizată în anexa distrusă de foc, aceasta fiind lăsată sub tensiune, nesupravegheată.

M. MEILĂ