CAS Teleorman: Pacienții cu hepatită C beneficiază în perioada pandemiei de reglementări speciale

Începând cu luna februarie 2020, CNAS asigură tratamente fără interferon pentru 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensate, iar în perioada februarie-iulie 2020, 4.158 de pacienți au accesat tratamente fără interferon.

Începând cu 1 iunie 2020, există în derulare și un contract de tip cost-volum-rezultat (C-V-R), în cadrul căruia pot beneficia de tratament pacienții adulți, fără ciroză hepatică sau cu ciroză hepatică compensată, care în urma tratamentelor anterioare cu AAD (medicamente cu acțiune antivirală directă) nu au obținut răspuns terapeutic. Contractul prevede tratamente pentru 300 de pacienți eligibili, iar până la această dată au fost transmise de medicii curanți și confirmate în Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) 61 de formulare specifice pentru acordarea acestui tip de tratament.

Tratamentul adulților este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări din 16 județe (Arad, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Bihor, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Suceava, Mureș, Timiș) și CAS AOPSNAJ.

Începând cu luna februarie 2020, CNAS derulează un contract C-V-R prin care asigură tratamente fără interferon pentru 100 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, până la această dată fiind accesate acest tip de tratamente pentru 6 tineri.

Pentru copii, tratamentul este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie pediatrică și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 11 județe (București, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) și CAS AOPSNAJ.

În contextul pandemiei, în perioada stării de urgență CNAS a implementat o serie de măsuri pentru a asigura accesul pacienților eligibili cu hepatită C la tratamentele fără interferon, măsuri a căror aplicare a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2020.

Astfel, pentru pacienții care au domiciliul într-unul din județele prin care se derulează contractele C-V-R, inițierea tratamentului se efectuează de medicul gastroenterolog sau infecționist (prima rețetă), iar prescrierea în continuare a medicamentelor se poate face de un medic în specialitatea medicină internă din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice sau de medicul de familie pe lista căruia este înscris pacientul, în baza scrisorii medicale și a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere, în vederea asigurării continuității tratamentului.

Pentru pacienții care au domiciliul într-un județ în care nu se derulează contractele C-V-R, prescrierea se realizează doar de către medicul gastroenterolog sau infecționist.

Evaluarea rezultatului medical pentru pacienții al căror tratament cu medicamente fără interferon a fost inițiat începând cu 1 februarie 2020 se va realiza exclusiv de medicul curant al pacientului, informațiile urmând a fi procesate în PIAS de casa de asigurări de sănătate prin care se derulează contractul C-V-R și cu care se află în relații contractuale medicul curant.

De asemenea, pacienții cu domiciliu în alt județ decât cel prin care se derulează contractul C-V-R și pentru care a fost inițiat tratamentul fără interferon au posibilitatea să ridice prescripțiile medicale din județul în care acesta domiciliază, în baza unei proceduri afișate pe site-ul CNAS.

Pe site-ul CNAS sunt afișate toate informațiile necesare, atât pentru pacienți cât și pentru medicii curanți, referitoare la includerea în tratament a pacienților eligibili.

Cornelia RĂDULESCU