Căruţele, un mare pericol pe şoselele teleormănene! 2 accidente în câteva minute

Despre pericolul pe care-l reprezintă căruţele care circulă pe drumurile publice judeţene, naţionale sau chiar autostrăzi, au curs râuri de cerneală. Dar, din păcate, a curs şi mult sânge şi, din nefericire, au fost curmate multe vieţi, pentru că vehiculele cu tracţiune animale circulă în voie, ziua şi noaptea, semnalizate şi, mai ales, nesemnalizate, deşi Codul Rutier interzice circulaţia lor pe drumurile publice şi obligă primăriile să construiască drumuri laterale pentru circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală.

Teleormanul este unul dintre judeţele din partea de mijloc a clasamentului privind numărul de accidente având drept urmări pierderea de vieţi omeneşti. Şi nu puţine sunt cazurile când la originea unor astfel de evenimente rutiere se află prezenţa pe drumurile naţionale şi europene a atelajelor cu tracţiune animală. Mai ales pe timpul nopţii, când căruţele nedotate cu elementele de semnalizare prevăzute de lege, respectiv cu plăcuţe fosforescente şi felinare, prezintă un pericol iminent pentru participanţii la traficul rutier.

În mai puţin de 2 ore, pe drumurile din judeţul Teleorman, două căruţe au fost implicate în accidente rutiere.

Primul dintre ele a avut loc pe DJ 506 B, între Izvoarele şi Smârdioasa. Un autoturism a lovit în plin o căruţă. În urma accidentului o persoană a fost rănita uşor.

Câteva minute mai târziu, pe DN 51 A, între Traian și Ciuperceni șcenariul s-a repetat.

”La acest eveniment au intervenit pompierii turneni cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor psi și cu o ambulanță SMURD cu ajutorul căreia au preluat o victimă, conștientă și cooperantă.

Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite și acordarea de îngrijiri de specialitate deoarece prezenta multiple traumatisme la nivelul capului și membrelor (un bărbat de aproximativ 55 de ani, conducătorul atelajului).

Șoferul autoturismului, după ce a fost monitorizat de un echipaj al Ambulanței, a refuzat transportul la spital”, spun pompierii teleormăneni.

Ambele cazuri au fost preluate de poliție pentru cercetări.

Dacă legea circulaţiei rutiere interzice cu desăvârşire prezenţa atelajelor cu tracţiune animală pe drumurile naţionale şi europene, de ce poliţiştii teleormăneni nu acţionează pentru respectarea întrutotul a acestei prevederi, iar în cazul neconformării nu aplică sancţiunile legale?

CLAUDIU DUMITRACHE