Campionul est european, Andrei Boțoacă s-a ”antrenat” pe traseul de la Alexandria

Comunitatea motocicliştilor din Alexandria s-a mobilizat şi în acest an şi a pus la cale un nou concurs de enduro. Pentru al doilea an consecutiv, marele premiu al concursului organiat în Alexandria cu ocazia Zilelor Municipiului i-a revenit lui Andrei Boțoacă. Și era de așteptat dacă ne gândim că anul trecut acesta a devenit campion Est European de Enduro, clasa A E3 (SENIORI), Campion Național de Endurocros, clasa A și a obținut medalia de Argint la ISDE (International Six Days Enduro).

Cel mai frumos și atractiv concurs organizat în acest an cu prilejul zilelor municipiului Alexandria a fost de departe cel de enduro cross. 11 sportivi din toată ţara, atât amatori, cât şi profesionişti, au participat la a treia ediţie a concursului de enduro organizat în municipiul Alexandria. Șapte participanți s-au înscris la categoria “hobby”, iar patru la “profesioniști”.

Motoare turate la maximum, măiestrie, suspans şi dramatism. De asta au avut parte alexăndrenii care au luat parte la acest eveniment. În zona special amenajată pentru acest concurs din Pădurea Vedea, zeci de alexăndreni au urmărit cu sufletul la gură reprezentaţiile concurenţilor. Cursa nu a fost deloc uşoară şi asta pentru că, timp de jumătate de oră, motocicliştii au avut de înfruntat, pe lângă căldura de afară şi obstacole puse special pentru acest eveniment. Cei mai rapizi concurenţi au fost răsplătiţi cu diplome, cupe şi premii constând în consumabile pentru motociclete (uleiuri, antigel, apă distilată, rulmenți pentru roți, silicoane pentru etanșare etc.).

Fără o concurență adevărată, trofeul a revenit pentru al doilea an la rând campionului național și est european de enduro, Andrei Boțoacă. Mai mult, acesta a reușit să se impună în concurs deși de mai bine de o lună nu se mai urcase pe motor.

”Felicitari organizatorilor pentru acest eveniment superb! După o pauză de o lună fără să mă urc pe motor am obținut un rezultat bun. Un antrenament perfect în condiții foarte grele, temperaturi foarte ridicate și foarte mult praf!”, a mărturisit Andrei Boțoacă la finalul întrecerii.

C. DUMITRACHE