Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”

Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și Organizatia „Salvați Copiii”, a lansat Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”.

Astfel, în perioada 8-29 aprilie 2021, în fiecare județ din România, Ministerul Educației organizează conferințe tematice/webinarii la care vor participa reprezentații tuturor unităților și instituțiilor de învățământ. Formatul conferințelor va fi de tip mixt, prin participare fizică și online, cu respectarea normelor legale privitoare la limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. Secretarii de stat din Ministerul Educației vor fi sustinuți în prezentarea campaniei, în fiecare județ, de specialiști în domeniul medical/epidemiologic.

Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare.

Acordul de parteneriat semnat constă în asumărea unui set de acțiuni convergente, care să susțină reîntoacerea copiilor/elevilor la școală, cu prezență fizică, de îndată ce evoluția epidemiologică va permite acest lucru, precum și extinderea și eficientizarea programului de educație remedială destinat recuperării pierderilor educaționale generate de predarea online impusă de pandemia de Covid-19.

În același timp, părțile vor susține desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare”, având ca scop principal informarea elevilor, cadrelor didactice și a părinților, cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.

În cadrul campaniei vor fi analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea pentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi în cuantumul minim, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfășurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.

Vor fi analizate și problemele specifice, de interes pentru elevi, studenți și cadre didactice, semnalate la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ și a inspectoratelor școlare județene/ISMB.

Cornelia RĂDULESCU