3 milioane de puieţi au fost plantaţi în ultimii 3 ani în judeţul Teleorman. Aceştia urmează să împădurească aproximativ 550 hectare de tereuri degradate.
În ultimii 20 de ani hectare întregi de pădure au fost defrişate, iar comunităţile locale private de beneficiile pe care le oferă pădurea, aer curat şi o climă normală.
Defrişările, corelate cu creşterea suprafeţelor de teren arabil şi a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, au dus la apariţia perioadelor de secetă, care în ultimii ani au devenit din ce în ce mai frecvente şi mai prelungite.
Potrivit celor de la Ocolul Silvic, judeţul Teleorman are printre cele mai puţine păduri. Aşa se face că doar 5,14 la sută din suprafaţa judeţului reprezintă teren împădurit.
Pentru că această situaţie este una “dramatică”, în anul 2011 a fost aprobat „Programul privind măsurile de protecţie a mediului prin creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Teleorman pe perioada 2011-2020”.
Încă din primul an, s-a reuşit plantarea a peste 1,6 milioane de puieţi. Aceştia au acoperit o suprafaţă de 323 hectare teren degradabil.
Şi anul 2012 a fost unul „productiv” din acest punct de vedere. Alţi 800.00 de puieţi au fost plantaţi în diferite zone ale judeţului.
Din păcate, nu la fel de „productiv” a fost şi acest an. Până în prezent doar 316.000 de puieţi au fost livraţi pentru împădurire.
Ultima acţiune de acest gen a avut loc ieri dimineaţă, în comuna Liţa, din apropiere de municipiul Turnu Măgurele. Înarmaţi aşa cum se cuvine, cu lopeţi şi cazmale, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, alături de administratorul public al judeţului, Mircea Dumitrescu, au renunţat pentru o zi la scaunele de şefi şi au trecut la munca de jos.
„Este o acţiune binevenită pentru că în judeţul nostru climatul nu este tocmai potrivnic. După cum am observat cu toţii avem parte de veri tot mai secetoase, ierni tot mai geroase, furturi, inundaţii. Toate acestea ne afectează viaţa de zi cu zi. Cred că toate astea se întâmplă şi din cauza noastră, a omului. Suntem vinovaţi pentru că uneori, poate în mod nejustificat, am tăiat aceste păduri, iar dacă nu facem acum ceva riscăm să devenim o zonă deşertificată. Dorim ca teleormănenii să respire un aer cât mai curat şi să avem parte de cât mai puţine inundaţii”, a declarat preşedintele Adrian Gâdea, după ce a plantat un copac în comuna Liţa.
Perioada ideală de plantare pentru cele mai multe specii de copaci şi arbuşti rămâne toamna, când solul mai are înmagazinată din căldura verii, iar ploile asigură umiditatea optimă. Trebuie evitată plantarea în toiul iernii, când solul este îngheţat, iar rădăcinile pot fi afectate.
Claudiu DUMITRACHE