Bugetul local al municipiului Alexandria, supus dezbaterii publice

Cetăţenii din municipiul Alexandria au fost invitaţi, ieri, în sala mare a primăriei, de către reprezentanţii municipalităţii, să îşi spună părerea cu privire la bugetul local al municipiului reşedinţă de judeţ alocat pentru acest an, estimat la peste 83 milioane ron. Cei mai mulţi bani provin din sume defalcate din TVA, taxe şi impozite şi impozitul pe venitul salariaţilor din Alexandria.
Interesul alexăndrenilor pentru modul în care sunt cheltuiţi banii din bugetul local, a fost foarte scăzut spre inexistent, dacă ţinem cont de prezenţa slabă a acestora la dezbaterea publică.
De altfel, cei aproximativ 30 de cetăţeni prezenţi la eveniment nu au avut nici o neclaritate în legătură cu banii din bugetul local, toţi fiind de acord cu modul în care vor fi distribuite veniturile administraţiei locale.
Primarul Victor Drăguşin a prezentat bugetul local de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, detaliind veniturile şi cheltuielile aferente capitolelor de funcţionare şi dezvoltare.
Edilul şef al Alexandriei a făcut câteva precizări cu privire la o acţiune ce se va derula în luna mai a acestui an şi pentru care sunt alocaţi 1 miliard lei vechi. Este vorba despre o simulare de cutremur, exerciţiu ce va presupune evacuarea şcolilor, grădiniţelor şi a locatarilor unui bloc de locuinţe. Odată evacuaţi, localnicii vor fi plasaţi în nişte corturi special amplasate cu această ocazie.
Bugetul local al municipiului Alexandria a putut fi consultat pe site-ul primăriei încă de pe 8 martie 2013, iar propunerile şi sugestiile referitoare la acest proiect au putut fi transmise în scris, până pe 22 martie, prin poştă, fax sau la apelând numărul de telefon al Primăriei Alexandria.
Urmează ca proiectul bugetului local al Municipiului Alexandria pe anul 2013 să fie supus aprobării consiliului local.

M. MEILĂ