“Black & White” la Colegiul Ghica

Începând de luni 28 noiembrie şi până astăzi inclusiv, în sala de spectacole a Casei de Cultură din Alexandria, elevii de la Colegiu Naţional “A.D. Ghica”, au fost pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru organizarea Balului bobocilor din această seară, intitulat “Black & White”.
Pregătirile au început în urmă cu aproximativ o lună de zile, ceea ce i-a determinat pe organizatori, să fie convinşi de reuşita evenimentului.
La balul din acest an, organizat de elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional “A.D.Ghica”, vor intra în competiţie şapte perechi de boboci. Este vorba despre Corina Covei şi Daniel Mulţescu, Bianca Bogdan şi Răzvan Găină, Ştefania Tudose şi Marius Văcaru, Beatrice Ilie şi Adrian Ivănescu, Ana Maria Şubredu şi Mugurel Enache, Olivia Maria Gugu şi Adrian Precup, şi perechea numărul şapte formată din bobocii Diana Videa şi Valentin Păun.
În ceeea ce priveşte probele concurenţilor, aceştia vor fi supuşi la dans, pantomimă, proba de aptitudini, dar şi o altă probă surpriză.
Pe parcursul întregii seri spectatorii vor avea parte şi de alte momente oferite de elevii de clasa a XII-a, dar şi alte filmuleţe, special pregătite.
După ce bobocii intraţi în competiţie vor parcurge toate probele, va veni şi momentul mult aşteptat, deliberarea juriului şi premierea câştigătorilor.
Iar spre finalul spectacolului, atunci când emoţiile au mai scăzut în intensitate, pe scenă va urca şi invitaţii speciali DJ. Rynno & Sylvia. Şi distracţia va continua cu dans şi mulţi decibeli.

M.M.