BJ „Marin Preda” Teleorman: Ziua Culturii Naționale

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman organizează la Sala de lectură a instituției, miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 10, o serie de activități culturale dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu.

În deschiderea evenimentului biblioteca va prezenta expoziția „Să ne aducem aminte de Eminescu”, cu titluri apărute de-a lungul timpului despre opera și omul Eminescu, precum și cărți poștale aparținând colecționarului Teodor Săceanu.

Elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Alexandria, îndrumați de profesoara Gabriela Rugină și bibliotecara Mariana Țiței vor prezenta un moment artistic intitulat „Eminescu prin ochi de copil.”

La eveniment vor participa cu un moment omagial „Numai poetul” și elevii Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria, coordonați de profesoarele Mariana Buciu, Aneta Grigore, Clara Armeanu, Victorița Daciu, Manuela Putineanu, Ioana Topologeanu și Ioana Budică.

Va încheia programul Alexandru Cătrună, cu un moment poetic și o prezentare a revistelor „Eminesciana” de Mihai Cătrună.

Cornelia RĂDULESCU